Anul 176 (XVIII) -- Nr. 5672 PARTEA A IV-A PUBLICAII ALE AGENILOR ECONOMICI Vineri, 10 octombrie 2008 PUBLICAII ALE AGENILOR ECONOMICI Societatea Comercial PÂINE I PRJITURI - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SC MAXIPAN S.R.L. Subsemnatul MANOLE VASILE cu domiciliul în comuna Grumzeti, sat Grumzeti, judeul Neam, în calitate de asociat unic al SC MAXIPAN SRL, cu sediul în comuna Grumzeti, sat Grumzeti, judeul Neam, CUI: 18904660, nr.ordine ORC J27/878/2006, am hotrât modificarea actului constitutiv astfel: Art. 1. Intr în societate i administrare dl. APVLOAEI IOAN, cnp: 1561028274805, nscut la data de 28 octombrie 1956 în comuna Grumzeti, judeul Neam, cu domiciliul în comuna Grumzeti, judeul Neam, de cetenie român. Art. 2. Se retrage din societate i din administrare asociatul Manole Vasile care cesioneaz la valoarea nominal 52 pri sociale a câte 10 RON fiecare în sum total de 520 RON, în favoarea asociatului cooptat, dl. APVLOAEI IOAN. APVLOAEI IOAN devine asociat unic i administrator unic. Art. 3. Se precizeaz obiectul principal: 1071 Fabricarea pâinii; fabricarea prjiturilor i a produselor proaspete de patiserie. Celelalte obiecte se radiaz. Art. 4. Se modific denumirea societii: PÂINE l PRJITURI SRL. Redactat în 4 exemplare. (1/562303) Societatea Comercial PÂINE I PRJITURI - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale PÂINE I PRJITURI SRL, cu sediul în SAT GRUMZETI, COMUNA GRUMZETI, jude Neam, înregistrat sub nr. J27/878/2006, cod unic de înregistrare 18904660, care a fost înregistrat sub nr.11748 din 04.04.2008. (2/562304) Societatea Comercial INSTALCO GRUP - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE INSTALCO GRUP SRL Subsemnaii: CÎMPEANU LAURENIU VIRGIL i IACOB NECULAI asociai la societatea comercial INSTALCO GRUP SRL, cu sediul în localitatea Piatra Neam, Bdul Traian, nr. 90, bl. M36, et. P, judeul Neam, înmatriculat la Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam, sub nr.J27/551/1997, CUI 9859268, am hotrât s modificm Actul constitutiv al societii, dup cum urmeaz: 2 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 1. Se completeaz obiectul de activitate al societii cu urmtoarele activiti: 4669 Comer cu ridicata al altor maini i echipamente, 4791 Comer cu amnuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet, 4799 Comer cu amnuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor, chiocurilor i pieelor, 7112 Activiti de inginerie i consultan tehnic legate de acestea, 7732 Activiti de închiriere i leasing cu maini i echipamente pentru construcii, 7739 Activiti de închiriere i leasing cu alte maini, echipamente i bunuri tangibile n.c.a. 2. Celelalte prevederi ale actului constitutiv rmân neschimbate. 3. În baza prezentului act, a actului constitutiv i a actelor modificatoare ulterioare s-a hotrât reformularea i actualizarea actului constitutiv conform modificrilor intervenite de la înregistrarea societii în Registrul comerului i pân la data prezentului act. Subsemnaii CÎMPEANU LAURENIU VIRGIL i IACOB NECULAI declarm c înainte de semnarea prezentului înscris am citit personal cuprinsul acestuia i corespunde întocmai acordului nostru de voin. Prezentul înscris a fost redactat în 4 exemplare originale, din care 3 exemplare pentru pri i un exemplar pentru compartimentul de asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam. (3/562305) Societatea Comercial INSTALCO GRUP - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale INSTALCO GRUP SRL, cu sediul în MUNICIPIUL PIATRA NEAM, jude Neam, Str. GENERAL NICOLAE DSCLESCU, nr.341, înregistrat sub nr. J27/551/1997, cod unic de înregistrare 9859268, care a fost înregistrat sub nr. 11762 din 04.04.2008. (4/562306) ap. 6, judeul Neam, înmatriculat la Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam, sub nr. J27/1061/2004, CUI 16662403, am hotrât s modificm Actul Constitutiv al societii, dup cum urmeaz: 1. Se coopteaz în societate i administrarea societii dl. GRIGORA ARTUR, de cetenie român, cod numeric personal 1680601270676, nscut la data de 01.06.1968, în localitatea Piatra Neam, jud. Neam, cu domiciliul în localitatea Piatra Neam, Bdul Dacia, nr. 11, bl.11, sc. B, et. 1, ap. 26, jud. Neam. 2. Asociatul GRIGORA LAURENIU cesioneaz la valoarea nominal de 10 lei un numr de 19 pri sociale cu valoarea total de 190 lei asociatului nou cooptat GRIGORA ARTUR. 3. Structura aportului la capitalul social i participarea la beneficii i pierderi va fi: GRIGORA LAURENIU deine 1 parte social cu valoare nominal de 10 lei, cu o valoare total de 10 lei, reprezentând 5% din capitalul social i GRIGORA ARTUR deine 19 pri sociale cu valoare nominal de 10 lei, cu o valoare total de 190 lei, reprezentând 95% din capitalul social. 4. Societatea va fi reprezentat i administrat de GRIGORA LAURENIU i GRIGORA ARTUR, separat, cu puteri decizionale depline. 5. Se stabilete sediul societii în Piatra Neam, Aleea Ulmilor, nr. 37, bl. A0, sc. B, et. 5, ap. 63, judeul Neam. 6. Celelalte prevederi ale actului constitutiv rmân neschimbate. Subsemnaii GRIGORA ARTUR i GRIGORA LAURENIU declarm c înainte de semnarea prezentului înscris am citit personal cuprinsul acestuia i corespunde întocmai acordului nostru de voin. Prezentul înscris a fost redactat în 5 exemplare originale, din care 4 exemplare pentru pri i un exemplar pentru compartimentul de asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam. (5/562307) Societatea Comercial QUADOLI - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale QUADOLI SRL, cu sediul în MUNICIPIUL PIATRA NEAM, jude Neam, Aleea ULMILOR, nr.37, bloc A0, scara B, etaj 5, ap.63, înregistrat sub nr. J27/1061/2004, cod unic de înregistrare 16662403, care a fost înregistrat sub nr. 11789 din 04.04.2008. (6/562308) Societatea Comercial QUADOLI - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE QUADOLI SRL Subsemnatul: GRIGORA LAURENIU, asociat unic la societatea comercial QUADOLI SRL, cu sediul în Piatra Neam, str. Progresului, nr. 95, bl. E4, sc. A, et. 1, MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 3 Societatea Comercial ALIBI - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE ALIBI SRL Subsemnaii ALISTAR ANGELA, personal i în caliate de mandatar al asociailor ALISTAR ANGELO DUMITRU i BREHU VASILE în baza Procurii autentificat sub nr. 1426/31.03.2008, emis de BNP Ioni Ana, asociai la societatea comercial ALIBI SRL, cu sediul în Piatra Neam, str. Valea Alb, nr. 27, judeul Neam, înmatriculat la Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam, sub nr. J27/677/1991, CUI 2042908, am hotrât s modificm Actul constitutiv al societii, dup cum urmeaz: 1. Se stabilete domeniul de activitate al societii 310 Fabricarea de mobil i activitatea principal 3109 Fabricarea de mobil n.c.a. 2. Se completeaz obiectul de activitate al societii cu: 5510 Hoteluri i alte faciliti de cazare similare, 5520 Faciliti de cazare pentru vacane i perioade de scurt durat, 5530 Parcuri pentru rulote, campinguri i tabere, 5590 Alte servicii de cazare. 3. Se deschide un punct de lucru în Bicaz, str. Izvorul Muntelui (fost sat Izvoru Muntelui), judeul Neam. 4. Celelalte prevederi ale actului constitutiv rmân neschimbate. 5. În baza prezentului act, a actului constitutiv i a actelor modificatoare ulterioare s-a hotrât reformularea i actualizarea actului constitutiv care s conin toate modificrile intervenite de la înregistrarea societii în Registrul comerului i pân la data prezentului act. Subsemnata ALISTAR ANGELA declarm c înainte de semnarea prezentului înscris am citit personal cuprinsul acestuia i corespunde întocmai acordului meu de voin i a asociailor pe care-i reprezint. Prezentul înscris a fost redactat în 5 exemplare originale, din care 4 exemplare pentru pri i un exemplar pentru compartimentul de asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam. (7/562309) Societatea Comercial ALIBI - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale ALIBI SRL, cu sediul în MUNICIPIUL PIATRA NEAM, jude Neam, Str. VALEA ALBA, nr.27, înregistrat sub nr. J27/677/1991, cod unic de înregistrare 2042908, care a fost înregistrat sub nr.11793 din 04.04.2008. (8/562310) Societatea Comercial ULTIMUL LEU - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE ULTIMUL LEU S.R.L. Subsemnata Matei Marilena, CNP: 2570906400983 cu domiciliul în sat Vaduri, Com Alexandru cel Bun, Jud Neam, identificat cu CI seria NT nr. 341489/02.08.2006 de Pol. Piatra Neam, asociat unic la SC "ULTIMUL LEU" S.R.L., cu sediul în sat Vaduri, Com Alexandru cel Bun, Jud Neam, înregistrat la Oficiul Registrului Comerului Neam sub nr. J27/419/2008, C.U.I.: 23502200 am hotarât modificarea Actului Constitutiv, astfel: Art.2. Se.deschide un punct de lucru în sat Vaduri, Comuna Alexandru cel Bun, conform contractului de închiriere nr. 7081 din 03-04-2008. Art.6. Toate celelalte prevederi ale Actului Constitutiv rmân neschimbate. Redactat de pri sub semntur privat în 4 (patru) exemplare astzi, 04-04-2008, sub numrul 5. (9/562311) Societatea Comercial GIOVIT - S.R.L. ACT ADIIONAL LA STATUTUL SOCIETII COMERCIALE GIOVIT SRL Subsemnatul: EPE GREURU IRINA, în calitate de asociat unic la societatea comercial GIOVIT SRL, cu sediul în sat Bicazu Ardelean, comuna Bicazu Ardelean, judeul Neam, înmatriculat la Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam, sub nr. J27/1304/1994, CUI 6040225 am hotrât s modific Statutul societii, dup cum urmeaz: 1. Se deschid dou puncte de lucru în localitatea Bicaz-Chei, judeul Neam i localitatea Dmuc, judeul Neam. 2. Se completeaz obiectul de activitate al societii cu activitile: 4690 Comer cu ridicata nespecializat, 7021 Activiti de consultan în domeniul relaiilor publice i al comunicrii, 7022 Activiti de consultan pentru afaceri i management, 8211 Activiti combinate de secretariat, 8219 Activiti de fotocopiere, de pregtire a documentelor i alte activiti specializate de secretariat, 9200 Activiti de jocuri de noroc i pariuri. 4 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 3. Celelalte prevederi ale actelor constitutive rmân neschimbate. 4. În baza prezentului act, a actului constitutiv i a actelor modificatoare ulterioare s-a hotrât reformularea i reactualizarea actului constitutiv conform modificrilor intervenite de la înregistrarea societii în Registrul comerului i pân la data prezentului act. Subsemnatul EPE GREURU IRINA declar c înainte de semnarea prezentului înscris am citit personal cuprinsul acestuia i corespunde întocmai acordului meu de voin. Prezentul înscris a fost redactat în 5 exemplare originale, din care 4 exemplare pentru pri i un exemplar pentru compartimentul de asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam. (10/562312) exemplar pentru Compartimentul de asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam. (12/562314) Societatea Comercial STAR OPTIC - S.R.L. DECIZIA NR.1/03.04.2008 Subsemnata Nastasa Gabriela în calitate de unic asociat al S.C. STAR OPTIC SRL, cu sediul în Roman, str.Anton Pann, bl.39, sc.b, ap.38, judeul Neam, înmatriculat la ORC sub nr.J27/237/2008, am hotrât deschiderea unui punct de lucru în Roman, Pietonal.tefan Cel Mare, bl.7, judeul Neam- caen 8690 Alte activiti referitoare la sntatea uman(activiti de optometrie medical). (13/562315) Societatea Comercial GIOVIT - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale GIOVIT SRL, cu sediul în SAT BICAZU ARDELEAN, COMUNA BICAZU ARDELEAN, jude Neam, înregistrat sub nr. J27/1640/2003, cod unic de înregistrare 15892447, care a fost înregistrat sub nr. 12075 din 07.04.2008. (11/562313) Societatea Comercial SPORTS BAR - S.R.L. HOTRÂREA NR. 1 DIN 02.04.2008 Subsemnaii Negura Marina Raluca i Hurjui Gabriel, în calitate de asociai la S.C. SPORTS BAR S.R.L., cu sediul în Piatra Neam, str. Titu Maiorescu nr.8, bl. F26, sc. C, et. 3, ap. 41, jud. Neam înmatriculat sub nr. J27/501/2008, CUI RO 23605206, am hotrât: 1. deschiderea unui punct de lucru în oraul Piatra Neam, str. Republicii, nr.20, jud. Neam. (14/562316) Societatea Comercial DENTPOP - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE DENTPOP SRL Subsemnatul: POPOVICI OVIDIU asociat unic la societatea comercial DENTPOP SRL, cu sediul în sat Rediu, comuna Rediu, judeul Neam, înmatriculat la Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam, sub nr. J27/1443/1993 CUI 5910252, am hotrât s modific Actul Constitutiv al societii, astfel: 1. Se închide punctul de lucru situat în sat Rediu, comuna Rediu, judeul Neam. 2. Celelalte prevederi ale actelor constitutive rmân nemodificate. Prezentul înscris a fost redactat într-un numr de 5 exemplare, din care 4 exemplare pentru pri i un Societatea Comercial DISTINCT COM - S.R.L DECIZIE NR. 1 DIN 07.04.2008 Subsemnatul, TEFAN N. NICOLAE, în calitate de asociat unic la Societatea Comercial DISTINCT COM S.R.L., cu sediul în PIATRA NEAM, Str. ALEXANDRU LAPUNEANU bloc B5 scara A etaj 3 apartament 16, jud. Neam, înmatriculat la Oficiul Registrului Comerului Neam, sub nr. J27/952/1994, CUI 5712344, am hotrât: 1. Se închide punctul de lucru din: localitatea Piatra Neam, Str. MIHAI VITEAZUL - ORION. Celelalte prevederi ale actului constitutiv rmân neschimbate. Prezentul înscris a fost redactat în 5 exemplare originale, din care 4 exemplare pentru pri i un exemplar pentru compartimentul de asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam. (15/562317) MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 5 Societatea Comercial CAREMIL - S.R.L. HOTRÂREA ADUNRII GENERALE A ASOCIAILOR S.C. CAREMIL S.R.L. Asociaii Societii Comerciale CAREMIL S.R.L. Roman, dl. PITIGOI BOGDAN TOPORAS, reprezentând 50% din capitalul social, dl. CHIRIAC SORIN reprezentând 25% din capitalul social i d-na CHIRIAC CRISTINA MARIA, reprezentând 25% din capitalul social, având în vedere prevederile contractului i statutului societii, coroborat cu dispoziiile în materie din Legea nr. 31/1990 republicat, au hotrât urmtoarele: Art 1. Deschiderea unui punct de lucru în incinta Centrului Comercial " Real " Berceni sector 4, strada Drumul Dealul Bisericii, nr. 67 - 109, cu urmtoarele obiecte de activitate: - caen 4751 - Comer cu amnuntul al textilelor, în magazine specializate - caen 4771 - Comer cu amnuntul al îmbrcmintei, în magazine specializate - caen 4772 - Comer cu amnuntul al înclmintei i articolelor din piele, în magazine specializate. Redactat i semnat astzi, 07.04.2008, în 3 exemplare. (16/562318) 3. Se modific sediul societii din mun. Piatra Neam, str. Alexandru cel Bun, nr. 27, jud. Neam în mun. Piatra Neam, b-dul Republicii, nr. 7, jud. Neam. Subsemnatul BACIU ANDREI, declar c înainte de semnarea prezentului înscris am citit personal cuprinsul acestuia i corespunde întocmai acordului meu de voin. În baza prezentului act, a actului constitutiv al societii, precum i a actelor adiionale ulterioare, s-a hotrât modificarea i adoptarea unui nou act constitutiv actualizat care s conin toate modificrile intervenite de la înregistrarea societii în Registrul comerului i pân la data prezentului act. Prezentul înscris a fost redactat în 5 exemplare originale, din care 4 exemplare pentru pri i un exemplar pentru compartimentul de asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam. (17/562474) Societatea Comercial APEX COM - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale APEX COM SRL, cu sediul în MUNICIPIUL PIATRA NEAM, jude Neam, B-dul REPUBLICII, nr.7, înregistrat sub nr. J27/540/1997, cod unic de înregistrare 9845980, care a fost înregistrat sub nr.9347 din 21.03.2008. (18/562475) Societatea Comercial APEX COM - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE APEX COM S.R.L. Subsemnatul BACIU ANDREI, domiciliat în mun. Piatra Neam, b-dul Decebal, nr. 76, bl. A2, sc. C, ap. 54, jud. Neam, în calitate de asociat unic la societatea comercial APEX COM S.R.L., cu sediul în mun. Piatra Neam, str. Alexandru cel Bun, nr. 27, jud. Neam, înmatriculat la Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam, sub nr. J27/540/1997, CUI 9845980, am hotrât s modific Actul Constitutiv al societii, dup cum urmeaz: 1. Se modific domeniul principal i activitatea principal a societii astfel: Domeniul principal de activitate: 469 - Comer cu ridicata nespecializat; activitatea principal: 4690 - Comer cu ridicata nespecializat. 2. Se actualizeaz conform CAEN Rev. 2 obiectul de activitate prevzut la art. 6 din actul constitutiv. Domeniul principal de activitate: 469 - Comer cu ridicata nespecializat; activitatea principal: 4690 - Comer cu ridicata nespecializat; activiti secundare: conform art. 6 din actul constitutiv actualizat la data de 21.03.2008. Societatea Comercial ROZADED 07 - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE "ROZADED 07" S.R.L. Subsemnaii VARVARA ELENA, cetean român, nscut la data de 03.07.1961, în localitatea Tansa, jud.Iai, cu domiciliul în localitatea Tg.Neam, str.Umbrei, nr.1A, jud.Neam, identificat cu CI seria NT, nr.323230, eliberat de Poliia Tg.Neam la data de 07.03.2006, cnp 2610703272622 i VARVARA ILIE, cetean român, nscut la data de 16.08.1957, în localitatea Tg.Neam, jud.Neam, cu domiciliul în localitatea Tg.Neam, str.Umbrei, nr.1A, jud.Neam, identificat cu CI seria NT, nr.353905, eliberat de Poliia Tg.Neam la data de 6 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 03.11.2006, cnp 1570816272647, în calitate de asociai fondatori ai S.C. "ROZADED 07" S.R.L., înmatriculat la Oficiul Registrului Comerului sub nr.J27/93/2007, CUI 20667476, am hotrât: Art.1 Se actualizeaz obiectul de activitate al societii conform CAEN 2008 Rev II, prevzut în art.6 din actul constitutiv. Art 2 Se modific domeniul principal de activitate i activitatea principal a societii: principala activitate este: 0113 Cultivarea legumelor i a pepenilor, a rdcinoaselor i a tuberculilor; principalul domeniu de activitate este: 011 Cultivarea plantelor nepermanente. Art.3 Se deschide punct de lucru al societii pe o suprafa de 5000 mp teren arabil, situat în extravilanul comunei Ruceti, jud.Neam. Restul articolelor rmân neschimbate. Drept pentru care s-a încheiat prezentul act adiional în dou exemplare astzi, 07.04.2008. (19/562476) Societatea Comercial ROZADED 07 - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale ROZADED 07 SRL, cu sediul în ORA TÂRGU NEAM, jude Neam, Str. UMBREI, nr.1A, înregistrat sub nr. J27/93/2007, cod unic de înregistrare 20667476, care a fost înregistrat sub nr.11833 din 07.04.2008. (20/562477) întocmit de societatea comercial GENERAL CONTAB SRL, societate de expertiz contabil autorizat CECAR cu nr. 617/1999. 2. Se majoreaz în mod corespunztor numrul prilor sociale la 10000 pri sociale. 3. Structura aportului la capitalul social i participarea la beneficii i pierderi va fi: asociatul HOTNOG VASILE deine 5000 pri sociale în valoare total de 50000 lei, respectiv 50% din capitalul social i asociatul HOTNOG DOMNICA deine 5000 pri sociale în valoare total de 50000 lei, respectiv 50% din capitalul social. 4. Celelalte prevederi ale actului constitutiv rmân neschimbate. 5. În baza prezentului act, a actului constitutiv i a actelor ulterioare modificatoare s-a hotrât reformularea i actualizarea actului constitutiv conform modificrilor intervenite de la înregistrarea societii în Registrul comerului i pân la data prezentului act. Prezentul înscris a fost redactat în 5 exemplare originale, din care 4 exemplare pentru pri i un exemplar pentru compartimentul de asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam. (21/562478) Societatea Comercial STAR EXIM TUR - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale STAR EXIM TUR SRL, cu sediul în SAT BISTRIA, COMUNA ALEXANDRU CEL BUN, jude Neam, nr.223, înregistrat sub nr. J27/277/2006, cod unic de înregistrare 18433252, care a fost înregistrat sub nr.11902 din 07.04.2008. (22/562479) Societatea Comercial STAR EXIM TUR - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE STAR EXIM TUR SRL Subsemnaii HOTNOG VASILE i HOTNOG DOMNICA asociai la societatea comercial STAR EXIM TUR SRL, cu sediul în sat Bistria, nr. 223, comuna Alexandru cel Bun, jud. Neam, înmatriculat la Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam, sub nr. J27/277/2006, CUI 18433252, am hotrât urmtoarele: 1. Se majoreaz capitalul social al societii, de la valoarea de 2000 lei, la valoarea de 100.000 lei cu valoarea de 98.000 lei, reprezentând aport în numerar al asociailor la capitalul social provenind din contul 4551 "Asociai-conturi curente" conform balanei de verificare la luna februarie 2008 i Raportului de expertiz contabil Societatea Comercial EL TOMAS - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE EL TOMAS SRL Subsemnatul: HUDRE THOMAS CONSTANTIN, asociat unic la societatea comercial EL TOMAS SRL, cu sediul în Târgu Neam, Bdul Mihai Eminescu, bl. G6, sc. B, et. 3, ap. 28, judeul Neam, înmatriculat la Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam, sub nr. J27/69/2003, CUI 15153363, am hotrât s modificm Actul Constitutiv al societii, dup cum urmeaz: MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 7 1. Se coopteaz în societate i administrarea societii dl. HUDRE PETRU CHRISTIAN, de cetenie român, cod numeric personal 1791011274787, nscut la data de 11.10.1979, în localitatea Tîrgu Neam, jud. Neam, cu domiciliul în localitatea Tîrgu Neam, str. Mihail Koglniceanu, bl. BCR, ap. 1, jud. Neam. 2. Asociatul HUDRE THOMAS CONSTANTIN cesioneaz la valoarea nominal de 10 lei un numr de 10 pri sociale cu valoarea total de 100 lei asociatului nou cooptat HUDRE PETRU CHRISTIAN. 3. Structura aportului la capitalul social i participarea la beneficii i pierderi va fi: HUDRE THOMAS CONSTANTIN deine 10 pri sociale cu valoare nominal de 10 lei, cu o valoare total de 100 lei, reprezentând 50% din capitalul social i HUDRE PETRU CHRISTIAN deine 10 pri sociale cu valoare nominal de 10 lei, cu o valoare total de 100 lei, reprezentând 50% din capitalul social 4. Societatea va fi reprezentat i administrat de HUDRE THOMAS CONSTANTIN i HUDRE PETRU CHRISTIAN, separat, cu puteri decizionale depline. 5. Se completeaz obiectul de activitate al societii cu: 4511 Comer cu autoturisme i autovehicule uoare (sub 3,5 tone), 4519 Comer cu alte autovehicule, 4531 Comer cu ridicata de piese i accesorii pentru autovehicule, 4532 Comer cu amnuntul de piese i accesorii pentru autovehicule, 4540 Comer cu motociclete, piese i accesorii aferente; întreinerea i repararea motocicletelor, 4730 Comer cu amnuntul al carburanilor pentru autovehicule în magazine specializate. 6. Se precizeaz adresa punctului de lucru Târgu Neam, str. Castanilor, nr. 8, judeul Neam. 7. Celelalte prevederi ale actului constitutiv rmân neschimbate. Subsemnaii HUDRE PETRU CHRISTIAN i HUDRE THOMAS CONSTANTIN declarm c înainte de semnarea prezentului înscris am citit personal cuprinsul acestuia i corespunde întocmai acordului nostru de voin. Prezentul înscris a fost redactat în 5 exemplare originale, din care 4 exemplare pentru pri i un exemplar pentru compartimentul de asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam. (23/562480) actualizat al actului constitutiv al societii comerciale EL TOMAS SRL, cu sediul în ORA TÂRGU NEAM, jude Neam, B-dul MIHAI EMINESCU, bloc G 6, scara B, etaj 3, ap.28, înregistrat sub nr. J27/69/2003, cod unic de înregistrare 15153363, care a fost înregistrat sub nr.11907 din 07.04.2008. (24/562481) Societatea Comercial FEN GRUP - S.R.L. ACT ADIIONAL LA STATUTUL S.C. OMEGA PALLETS SRL Subsemnatul ENZO NICODEMO (prin mandatar Schonfeld Fred-Madalin, în baza procurii nr. 1306/27.03.2008, autentificat la BNP Bloju Veronica), asociat unic al S.C OMEGA PALLETS SRL, cu sediul în Piatra Neam, Bld. Dacia nr.6, bl.E1, ap.96, jud. Neam, J27/456/2001, am convenit modificarea Actului Constitutiv al societii, astfel: Se recodific obiectul de activitate conform CAEN revizuit 2, în actul constitutiv actualizat la data de 07.04.2008. Se stabilete activitatea principal: 4939 - Alte transporturi terestre de cltori n.c.a. (intern i internaional) Se completeaz obiectul secundar de activitate cu: 4619 - Intermedieri în comerul cu produse diverse (import export cu toate produsele permise de lege); 6820 - Închirierea i subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Se schimb denumirea în FEN GRUP SRL. Se schimb sediul în Piatra Neam, str.Titu Maiorescu, bl.K1, et.1, sc.A, ap.5, jud.Neam (25/562482) Societatea Comercial FEN GRUP - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale FEN GRUP SRL, cu sediul în MUNICIPIUL PIATRA NEAM, jude Neam, Str. TITU MAIORESCU, bloc K1, scara A, etaj 1, ap.5, înregistrat sub nr. J27/456/2001, cod unic de înregistrare 14274294, care a fost înregistrat sub nr. 12008 din 07.04.2008. (26/562483) Societatea Comercial EL TOMAS - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului 8 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 Societatea Comercial DENY & VALY - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE DENY & VALY SRL Subsemnatul VANIC ELENA asociat unic la societatea comercial DENY & VALY SRL, cu sediul în sat Girov, comuna Girov, judeul Neam, înmatriculat la Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam, sub nr. J27/450/2007, CUI 21408445, am hotrât s modific Actul Constitutiv al societii, astfel: 1. Se majoreaz capitalul social al societii, de la valoarea de 200 lei, la valoarea de 10000 lei cu valoarea de 9800 lei, reprezentând aport în numerar al asociailor la capitalul social provenind din contul 455 - "Asociaiconturi curente" conform balanei de verificare la luna februarie 2008 i Raportului de expertiz contabil întocmit de Ciuche Livius expert contabil autorizat CECAR cu legitimaie nr. 14001/1996. 2. Se majoreaz corespunztor numrul prilor sociale la 1000. 3. Structura aportului la capitalul social i participarea la beneficii i pierderi va fi: asociatul VANIC ELENA deine 1000 pri sociale în valoare total de 10.000 lei, respectiv 100% capitalul social. 4. Celelalte prevederi ale actelor constitutive rmân nemodificate. 5. În baza prezentului act, a actului constitutiv i a actelor modificatoare ulterioare s-a hotrât reformularea i reactualizarea actului constitutiv conform modificrilor intervenite de la înregistrarea societii în Registrul comerului i pân la data prezentului act. Subsemnatul VANIC ELENA declar c înainte de semnarea prezentului înscris am citit personal cuprinsul acestuia i corespunde întocmai acordului meu de voin. Prezentul înscris a fost redactat în 5 exemplare originale, din care 4 exemplare pentru pri i un exemplar pentru compartimentul de asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam. (27/562484) GIROV, jude Neam, înregistrat sub nr. J27/450/2007, cod unic de înregistrare 21408445, care a fost înregistrat sub nr. 12068 din 07.04.2008. (28/562485) Societatea Comercial NIVAS TEAM - S.R.L. ACT ADIIONAL NR.27/04.04.2008 LA ACTUL CONSTITUTIV AL S.C. NIVAS TEAM S.R.L. Subsemnaii: (1) TIMOFTE MIHAI LIVIU (2) ROSU VALERIAN (3) SAVIN TEODOR (4) SAVIN CRISTIAN în calitate de asociai ai Societii Comerciale "NIVAS TEAM" S.R.L. cu sediul în Piatra Neam, Bdul Dacia, Nr.11, Bl. 11, Ap. 2, Judeul Neam, înmatriculat la Oficiul Registrul Comerului cu nr. J27/1219/11.09.2007, Cod Unic de Înregistrare 22393806, am hotrât modificarea actului constitutiv dup cum urmeaz: Art 1 Se închide punctul de lucru situat pe, Bdul Dacia, Nr.6A, Bl Euroconfort Parter, Piatra Neam, jud. Neam. Art 2 Se deschide un punct de lucru, situat pe Str. Mihail Sadoveanu Nr. 21, Piatra Neam, jud. Neam. (29/562486) Societatea Comercial MONA & DAN - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE MONA & DAN S.R.L. Subsemnata ANTON SILVIA-MONICA, domiciliat în mun. Piatra Neam, str. Lcrmioarei, nr. 4, jud. Neam, asociat unic la societatea comercial MONA & DAN S.R.L, cu sediul în mun. Piatra Neam, str. Lcrmioarei, nr. 4, jud. Neam, înmatriculat la Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam, sub nr. J27/60/2006, CUI 18285857, am hotrât s modific Actul Constitutiv al societii, astfel: 1. Se completeaz obiectul de activitate cu: 6820 Închirierea i subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Subsemnata ANTON SILVIA-MONICA, declar c înainte de semnarea prezentului înscris am citit personal cuprinsul acestuia i corespunde întocmai acordului meu de voin. Prezentul înscris a fost redactat în 5 exemplare originale, din care 4 exemplare pentru pri i un exemplar pentru compartimentul de asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam. (30/562487) Societatea Comercial DENY & VALY - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale DENY & VALY SRL, cu sediul în SAT GIROV, COMUNA MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 9 Societatea Comercial MONA & DAN - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale MONA & DAN SRL, cu sediul în MUNICIPIUL PIATRA NEAM, jude Neam, Str. LCRMIOAREI, nr.4, înregistrat sub nr. J27/60/2006, cod unic de înregistrare 18285857, care a fost înregistrat sub nr. 12264 din 08.04.2008. (31/562488) Societatea Comercial BIAREAL - S.R.L. ACT ADIIONAL LA STATUTUL SOCIETII COMERCIALE BIAREAL SRL Subsemnatul: TUDOS CONSTANTIN, în calitate de asociat unic la societatea comercial BIAREAL SRL, cu sediul în localitatea Slobozia, Roznov, str. Grii, nr. 44, judeul Neam, înmatriculat la Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam, sub nr. J27/774/2005, CUI 17570081 am hotrât s modific Statutul societii, dup cum urmeaz: 1. Se completeaz obiectul de activitate al societii cu: 9200 Activiti de jocuri de noroc i pariuri i 9329 Alte activiti recreative i distractive n.c.a. 2. Celelalte prevederi ale actelor constitutive rmân neschimbate. Subsemnatul TUDOS CONSTANTIN declar c înainte de semnarea prezentului înscris am citit personal cuprinsul acestuia i corespunde întocmai acordului meu de voin. Prezentul înscris a fost redactat în 5 exemplare originale, din care 4 exemplare pentru pri i un exemplar pentru compartimentul de asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam. (32/562489) Societatea Comercial BIAREAL - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale BIAREAL SRL, cu sediul în LOC. SLOBOZIA, ORA ROZNOV, jude Neam, ROZNOV, STR. GRII, nr.44, înregistrat sub nr. J27/774/2005, cod unic de înregistrare 17570081, care a fost înregistrat sub nr. 12266 din 08.04.2008. (33/562490) Societatea Comercial N&L IORGA - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE N&L IORGA S.R.L. Subsemnaii IORGA LIDIA, domiciliat în mun. Piatra Neam, str. Aleea Tiparului, nr. 5, bl. B3, sc. C, ap. 63, jud. Neam i IORGA NONA LAURA, domiciliat în mun. Piatra Neam, str. Aleea Tiparului, nr. 5, bl. B3, sc. C, ap. 63, jud. Neam, în calitate de asociai la societatea comercial N&L IORGA S.R.L., cu sediul în mun. Piatra Neam, str. Drmneti, nr. 40, bl. A11, sc. A, ap. 21, jud. Neam, înmatriculat la Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam, sub nr. J27/510/2005, CUI 17374085, am hotrât s modificm Actul Constitutiv al societii, dup cum urmeaz: 1. Se deschide un punct de lucru situat în mun. Piatra Neam, str. Aleea Tiparului, nr. 5, bl. B3, sc. C, parter, ap. 63, jud. Neam. Subsemnaii IORGA LIDIA i IORGA NONA LAURA, declarm c înainte de semnarea prezentului înscris am citit personal cuprinsul acestuia i corespunde întocmai acordului nostru de voin. În baza prezentului act, a actului constitutiv al societii, precum i a actelor adiionale ulterioare, s-a hotrât modificarea i adoptarea unui nou act constitutiv actualizat care s conin toate modificrile intervenite de la înregistrarea societii în Registrul comerului i pân la data prezentului act. Prezentul înscris a fost redactat în 5 exemplare originale, din care 4 exemplare pentru pri i un exemplar pentru compartimentul de asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam. (34/562491) Societatea Comercial FUMO E CENERE - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL S.C. FUMO E CENERE S.R.L. Subsemnata STNECI ALISA-AURORA, în calitate de UNIC ASOCIAT, în cadrul S.C. FUMO E CENERE S.R.L, cu sediul în Piatra Neam, str. Progresului, nr. 103, 10 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 bl. D31, sc. C, ap. 36, judeul Neam, înregistrat la O.R.C. de pe lâng Tribunalul Neam, sub nr J27/334/2008, CUI: 23398143 ,prin prezenta s-au dispus urmtoarele 1. Se completeaz activitile secundare cu urmtoarele activiti: 1310 Pregtirea fibrelor i filarea fibrelor textile; 1320 Producia de esturi; 1330 Finisarea materialelor textile; 1391 Fabricriea de metraje prin tricotare sau croetare; 1392 Fabricarea de articole confecionate din textile (cu excepia îmbrcmintei i lenjeriei de corp); 1393 Fabricarea de covoare i mochete. 1394 Fabricarea de odgoane, frânghii, sfori i plase; 1395 Fabricarea de textile neesute i articole din acestea, cu excepia confeciilor de îmbrcminte; 1396 Fabricarea de articole tehnice i industriale din textile; 1399 Fabricarea altor articole textile nca; 1411 Fabricarea articolelor de îmbrcminte din piele; 1412 Fabricarea de articole de îmbrcminte pentru lucru; 1413 Fabricarea altor articole de îmbrcminte (exclusiv lenjeria de corp); 1414 Fabricarea de articole de lenjerie de corp; 1419 Fabricarea altor articole de îmbrcminte i accesorii n.c.a.; 1420 Fabricarea articolelor din blan; 1431 Fabricarea prin tricotare sau croetare a ciorapilor i articolelor de galanterie; 1439 Fabricarea prin tricotare sau croetare a altor articole de îmbrcminte; 1511 Tbcirea i finisarea pieilor, prepararea i vopsirea blnurilor; 1512 Fabricarea articolelor de voiaj i marochinrie i a articolelor de harnaament; 1520 Fabricarea înclmintei. 2. Se actualizeaz Actul Constitutiv al S.C. FUMO E CENERE S.R.L. Redactat în patru exemplare astzi, 31 martie 2008. (35/562492) Societatea Comercial FUMO E CENERE - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale FUMO E CENERE SRL, cu sediul în MUNICIPIUL PIATRA NEAM, jude Neam, Str. PROGRESULUI, nr.103, bloc D31, scara C, ap.36, înregistrat sub nr. J27/334/2008, cod unic de înregistrare 23398143, care a fost înregistrat sub nr.12313 din 08.04.2008. (36/562493) Societatea Comercial ALECANTE - S.R.L. ACT ADIIONAL Între subsemnaii: 1. NICULAE IULIANA-OLGUTA, cetean român, domiciliat în Ploieti, str.Zugravului nr.1, Jud.Prahova, identificat cu CI seria PH nr.157994/13.04.2000, eliberat de Pol.Ploieti - cedent, în calitate de asociat unic la S.C. ALECANTE S.R.L., cu sediul în Ploieti, str. Zugravului nr.1, ap.1, Jud.Prahova, înregistrat la O.R.C. Prahova de pe lâng Tribunalul Prahova, sub nr. J 29/1597/2004 CUI RO 16654095, constituit în baza statutului i contractului de societate, cu modificrile i completrile ulterioare, pe de o parte i 2. NITA LAURA-NICOLETA, cetean român, nscut la data de 24.06.1971 în Ploieti,domiciliat în Ploieti, str.Mihai Bravu nr.204, bl.26B, sc.A, ap.2, Jud.Prahova, identificat cu CI seria PH nr.081781/23.02.1999, eliberat de Pol.Ploieti, CNP 2710624293158 - cesionar, în calitate de asociat unic - nou, pe de alt parte, am hotrât s aducem urmtoarele modificrii statutului societii: Eu, NICULAE IULIANA-OLGUTA, declar c m retrag din calitatea de asociat i administrator al societii i cesionez întreg aportul meu la capitalul social în valoare de 20 pri sociale a 10 lei fiecare i anume suma de 200 lei, în numerar, d-nei NITA LAURA-NICOLETA. Odat cu acest capital social, eu cedentul transmit cesionarului în regim de drept comercial, întreg patrimoniu social al societii, respectiv întreg fondul de comer cu toate elementele sale patrimoniale i nepatrimoniale determinate pe baz de bilan. Activul i pasivul societii existent la data semnrii prezentului act se preiau conform documentelor contabile existente la aceast dat i despre care cesionarul a luat cunotin. Precizez, de asemenea, c am primit de la cesionari contravaloarea prilor sociale, astzi data legalizrii prezentului act i nu mai am nici o pretenie de nici o natur fa de societate sau fa de cesionar. Beneficiile i pierderile societii precum i participaiunile societii se preiau de ctre cesionar. Eu, NITA LAURA-NICOLETA, declar c sunt de acord cu cesiunea prilor sociale fcut de ctre cedent, am achitat acesteia contravaloarea prilor sociale cesionate, sunt de acord s devin asociat unic i administrator a societii. Ca urmare a modificrilor de mai sus: Capitalul social subscris i vrsat în valoare de 200 lei, divizat în 20 pri sociale a 10 lei fiecare, aparine în întregime asociatului unic. Beneficiile i pierderile aparin asociatului unic în totalitate. Conform ordinului nr.337/2007, se modific obiectul principal i secundar de activitate. Se actualizeaz obiectul de activitate conform CAEN Rev.2, prevzut la art.2 din statutul actualizat, anexat la prezentul act. Obiectul de activitate principal conform codificrii CAEN Rev.2 este: 4719 - Comer cu amnuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominant de produse nealimentare. Restul clauzelor din actul constitutiv al societii rmân neschimbate. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 11 Prezentul act face parte integrant din acesta. Prezentul înscris a fost redactat astzi, 25.03.2008, într-un numr de 5 ex., din care 4 ex. pentru pri i un ex. pentru compartimentul de asisten din cadrul ORC de pe lâng Tribunalul Prahova. (37/562912) Societatea Comercial ALECANTE - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Prahova notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale ALECANTE SRL, cu sediul în MUNICIPIUL PLOIETI, jude Prahova, Str. ZUGRAVULUI, nr.1, ap.1, înregistrat sub nr. J29/1597/2004, cod unic de înregistrare 16654095, care a fost înregistrat sub nr.20739 din 27.03.2008. (38/562913) Societatea Comercial RANIAL - S.R.L. CONVENIE DE CESIUNE - ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE " RANIAL " S.R.L. Subsemnaii: RADU NINEL, domiciliat în Câmpina, strada Erupiei, nr. 18, bl. E12, sc. A, et. 4, apt. 20, judeul Prahova, identificat cu CI seria PH nr.253680 eliberat la data de 20.08.2001 de Poliia Câmpina,CNP: 1680421290906 i UDROIU VERONICA, domiciliat în Câmpina,strada Mihail Koglniceanu, nr.16,bl.R31,apt. 1, judeul Prahova,identificat cu CI seria PH nr.456969 eliberat la data de 29.03.2004 de Poliia Câmpina,CNP:2580320290905, asociai ai S.C. " RANIAL " S.R.L.cu sediul în Câmpina,strada Erupiei, bl.E12,et.4, apt.20 judeul Prahova, având CUI: 21359601 i numrul de ordine în R.C.Prahova:J/29/647/14.03.2007 i DRGAN NICUOR, nscut în municipiul Bucureti,Sector 4,la data de 28 octombrie 1981, cu domiciliul în municipiul Câmpina,strada 22 Decembrie,nr.32,judeul Prahova, identificat cu CI seria PH nr.685644 eliberat la data de 24.05.2007 de SPCLEP Câmpina,CNP: 1811028440029, cetean român i VOINEA FLOAREA, nscut în comuna Sgeata judeul Buzu,la data de 16 mai 1953, cu domiciliul în municipiul Bucureti,oseaua Olteniei,nr.162,bl.3,sc.1,apt.39,sector 4,identificat cu CI seria RD nr.351511 eliberat la data de 03.12.2003 de Secia 15 Poliie Bucureti,CNP: 2530516400500, cetean român,am hotrât: 1 - Eu, RADU NINEL declar c transmit prin cesiune cu titlu oneros d-lui DRGAN NICUOR un numr de 10 pri sociale,cu o valoare nominal de 10 lei fiecare, numerotate de la 1 la 10 inclusiv, cu preul de 100 lei, pe care l-am primit în întregime de la cesionar,azi,data semnrii prezentului înscris. Eu, DRGAN NICUOR declar c am dobândit prin cesiune de la d-ul RADU NINEL un numr de 10 pri sociale,cu o valoare nominal de 10 lei fiecare,numerotate de la 1 la 10 incluisv, cu preul de 100 lei,pe care l-am pltit în întregime cedentului,azi data semnrii prezentului înscris. 2 - Eu, UDROIU VERONICA declar c transmit prin cesiune cu titlu oneros d-nei VOINEA FLOAREA un numr de 10 pri sociale,cu o valoare nominal de 10 lei fiecare, numerotate de la 11 la 20 inclusiv, cu preul de 100 lei, pe care l-am primit în întregime de la cesionar,azi,data semnrii prezentului înscris. Eu, VOINEA FLOAREA declar c am dobândit prin cesiune de la d-na UDROIU VERONICA un numr de 10 pri sociale,cu o valoare nominal de 10 lei fiecare,numerotate de la 11 la 20 incluisv,cu preul de 100 lei,pe care l-am pltit în întregime cedentului,azi data semnrii prezentului înscris. 3 - Odat cu cesiunea prilor sociale menionate mai sus: eu UDROIU VERONICA, declar c transmit prin cesiune d-nei VOINEA FLOAREA contravaloarea sumei de 19.200 lei din patrimoniul societii (care este calculat pe baza balanei contabile încheiat la data de 29.02.2008) cu preul de 19.200 lei,pe care l-am primit în întregime de la cesionar,azi,data semnrii prezentului înscris. 4 - Odat cu cesiunea prilor sociale menionate mai sus, noi RADU NINEL i UDROIU VERONICA declarm c transmitem prin cesiune în cote egale de 50% pentru fiecare, d-lui DRGAN NICUOR i d-nei VOINEA FLOAREA contravaloarea sumei de 6373,87 lei, (care este calculat pe baza balanei contabile încheiat la data de 29.02.2008) cu preul de 6373,87 lei, precum i contravaloarea sumei de 11.658,13 lei (reprezentând bunuri aflate în patrimoniul societii), cu preul de 11.658,13 lei, pe care l-am primit în întregime de la cesionari,azi,data semnrii prezentului înscris. 5 - Noi cedenii, menionm c prile sociale cesionate reprezint aportul nostru la capitalul societii din care înelegem s ne retragem i declarm c am primit drepturile ce ni se cuvin i nu mai avem nici o pretenie bneasc sau de alt natur împotriva societii. 6 - Ca urmare a acestei convenii de cesiune, capitalul social subscris i vrsat în numerar de 200 lei, este divizat în 20 de pri sociale egale, cu o valoare nominal de 10 lei fiecare i este repartizat pe asociai astfel: 12 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 D-ul DRGAN NICUOR, pentru capitalul social subscris i vrsat în numerar de 100 lei, primete un numr de 10 pri sociale,a 10 lei fiecare,numerotate de la 1 la 10 inclusiv. D-na VOINEA FLOAREA ,pentru capitalul social subscris i vrsat în numerar de 100 lei, primete un numr de 10 pri sociale,a 10 lei fiecare,numerotate de la 11 la 20 inclusiv. 7 - Participarea la profitul societii i rspunderea pentru pierderi este urmtoarea: D-ul DRGAN NICUOR 50 %; D-na VOINEA FLOAREA 50 %; 8 - Pierd calitatea de administrator,prin retragerea din societate d-ul RADU NINEL i d-na UDROIU VERONICA; 9 - Administrarea i reprezentarea societii se va face de ctre d-na VOINEA FLOAREA care are puteri depline. 10 - Schimbarea sediului societii comerciale în municipiul Câmpina,strada 22 Decembrie,nr.32,camera nr.2,judeul Prahova,cod potal: 105600. 11 - Precizarea domeniului i activitii principale,conform CAEN Rev.2: a) Domeniul principal de activitate îl constituie: 493 Alte transporturi terestre de cltori; b) Activitatea principal a societii va fi: 4932 - Transporturi cu taxiuri; 12 - Se actualizeaz obiectul de activitate al societii conform CAEN Rev.2, iar activitile astfel cum au fost recodificate se regsesc în Actul constitutiv actualizat. 13 - Excluderea din obiectul de activitate a urmtoarelor coduri: 3030 Fabricarea de aeronave i nave spaiale; 8020 Activiti de servicii privind sistemele de securizare. Celelalte prevederi ale actului constitutiv al societii rmân neschimbate. Prezentul înscris,face parte integrant din Actul constitutiv înscris sub nr.8367957/2007 în R.I.A.J. atestate de Avocat Radu Corneliu, pe care îl modific în mod corespunztor. Tehnoredactat la cererea prilor de Avocat Radu Corneliu, în baza Contractului de asisten juridic nr.415/2008 în 5 exemplare,din care patru s-au înmânat prilor în Câmpina azi:24.03.2008. (39/562914) înregistrat sub nr. J29/647/2007, cod unic de înregistrare 21359601, care a fost înregistrat sub nr.20881 din 27.03.2008. (40/562915) Societatea Comercial TOPGREC COM - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE " TOPGREC COM " S.R.L. Subsemnata, TOPAL LILIANA, nscut în comuna Brebu,judeul Prahova,la data de 14 mai 1970, cu domiciliul în comuna Brebu,sat Brebu Megiesesc,nr.720, judeul Prahova, identificat cu CI seria PH nr.692830 eliberat la data de 28.06.2007 de Poliia Câmpina, CNP 2700514290948, cetean român,unic asociat al S.C. "TOPGREC COM" S.R.L., cu sediul comuna Brebu,sat Brebu Megiesesc,nr.720, judeul Prahova,cod potal: 107101,având CUI 22076581 i numrul de ordine în R.C.Prahova: J/29/1705/06.07.2007,am hotrât: 1 - Completarea obiectului de activitate al societii,astfel: 3011 - Construcia de nave i structuri plutitoare; 3012-Construcia de ambarcaiuni sportive i de agrement; 2 - Precizarea domeniului i activitii principale,conform CAEN Rev.2: a) Domeniul principal de activitate îl constituie: 471 - Comer cu amnuntul în magazine nespecializate; b) Activitatea principal a societii va fi: 4711 - Comer cu amnuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominant de produse alimentare, buturi i tutun; 3 - Se actualizeaz obiectul de activitate al societii conform CAEN Rev.2, iar activitile astfel cum au fost recodificate se regsesc în Actul constitutiv actualizat. 4 - Excluderea din obiectul de activitate a urmtoarelor coduri: 8020 - Activiti de servicii privind sistemele de securizare; 5920 - Activiti de realizare a înregistrrilor audio i activiti de editare muzical; 6399 - Alte activiti de servicii informaionale n.c.a. 7410 - Activiti de design specializat; 7490 - Alte activiti profesionale, tiinifice i tehnice n.c.a. 7740 - Leasing cu bunuri intangibile (exclusiv financiare); 8230 - Activiti de organizare a expoziiilor, târgurilor i congreselor;8299 - Alte activiti de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a. Celelalte prevederi ale actului constitutiv al societii rmân neschimbate. Prezentul înscris,face parte integrant din Actul constitutiv înscris sub nr. 198/2007 în R.I.A.J. atestate de Avocat Radu Corneliu, pe care îl modific în mod corespunztor. Societatea Comercial RANIAL - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Prahova notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale RANIAL SRL, cu sediul în MUNICIPIUL CÂMPINA, jude Prahova, Str. 22 DECEMBRIE, nr.32, CAMERA NR.2, MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 13 Tehnoredactat de Avocat Radu Corneliu în baza Contractului de asisten juridic nr.414/ 2008 în 5 exemplare, din care patru s-au înmânat prii în Câmpina,azi: 21.03.2008. (41/562916) Societatea Comercial TOPGREC COM - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Prahova notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale TOPGREC COM SRL, cu sediul în SAT BREBU MEGIESESC, COMUNA BREBU, jude Prahova, nr.720, înregistrat sub nr. J29/1705/2007, cod unic de înregistrare 22076581, care a fost înregistrat sub nr.20886 din 27.03.2008. (42/562917) 3 - Se actualizeaz obiectul de activitate al societii conform CAEN Rev.2, iar activitile astfel cum au fost recodificate se regsesc în Actul constitutiv actualizat. Celelalte prevederi ale actului constitutiv al societii rmân neschimbate. Prezentul înscris,face parte integrant din Actul constitutiv înscris sub nr. 312/2005 în R.I.A.J. atestate de Avocat Radu Corneliu, pe care îl modific în mod corespunztor. Tehnoredactat de Avocat Radu Corneliu în baza Contractului de asisten juridic nr.411/2008 în 5 exemplare,din care patru s-au înmânat asociailor în Câmpina,azi: 19.03.2008. (43/562918) Societatea Comercial LESELTA - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Prahova notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale LESELTA SRL, cu sediul în SAT BREBU MEGIESESC, COMUNA BREBU, jude Prahova, nr.240, înregistrat sub nr. J29/2535/2005, cod unic de înregistrare 18197194, care a fost înregistrat sub nr.20951 din 27.03.2008. (44/562919) Societatea Comercial LESELTA - S.R.L. ACT ADITIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETII COMERCIALE " LESELTA " S.R.L. Subsemnatele: DONIGA MIHAELA - TATIANA, cu domiciliul în comuna Brazi, sat Popeti, nr.67, judeul Prahova, identificat cu CI seria PH nr.676481 eliberat la data de 11.04.2007 de SPCLEP Brazi, CNP: 2740131293151 i BÂRZIL ELENA, cu domiciliul în municipiul Câmpina,strada Sg.mj.Grigore Nicolae, nr.1,bl.23E,sc.B,apt.34,judeul Prahova, identificat cu CI seria PH nr. 105549 eliberat la data de 17.06.1999 de Poliia Câmpina, CNP: 2551127290911; asociai ai S.C. " LESELTA "S.R.L. cu sediul în comuna Brebu, sat Brebu Megiesesc, nr.240, judeul Prahova, cod potal: 107101 având CUI:18197194 i numrul de ordine în R.C.Prahova: J/29/2535/07.12.2005,am hotrât: 1 - Excluderea din obiectul de activitate a urmtoarelor coduri:- 8020 Activiti de servicii privind sistemele de securizare; 2051- Fabricarea explozivilor; 2 - Precizarea domeniului i activitii principale, conform CAEN Rev.2: a) Domeniul principal de activitate îl constituie: 432Lucrri de instalaii electrice i tehnico-sanitare i alte lucrri de instalaii pentru construcii; b) Activitatea principal a societii va fi: 4321- Lucrri de instalaii electrice Societatea Comercial C.M.T.MONTAJ - S.R.L ACT ADIIONAL Subsemnaii: 1) Dipl.Ing.COLPOS MARCEL, cetean austriac, nscut la data de 28.03.1964 în Comneti, domiciliat în Austria, Bezirkshauptmannschaft Judenburg, identificat cu PA nr.0077198 5 eliberat de aut.austriece la data de 13.05.2003, în calitate de cedent pe de o parte i 2) TOMA GHEORGHE, cetean român, nscut la data de 06.09.1957 în Plopu, jud.Prahova, domiciliat în Ploieti, str.Gheorghe Doja, nr.19, bl. 35A1, et.4, ap.17 jud.Prahova, identificat cu CI seria PH nr.313412, eliberat de pol. Ploieti la data de 12.06.2002 CNP 1570906293123 i 3) DRAGOS IOAN, cetean român, nscut la data de 11.10.1971 în Negreti Oa, domiciliat în Austria, identificat cu PA nr.11256860, eliberat de aut.române la data de 24.03.2006, CNP 1711011301026, în calitate de cesionari pe de alt parte asociai ai S.C. "C.M.T. MONTAJ S.R.L. cu sediul în Ploieti, str.Mihai Bravu, nr.244A, et.1, jud. Prahova, înregistrat la O R C Prahova sub nr. J 29/2485/2006, 14 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 C.U.I.19212209 înfiinat în baza actului constitutiv al societii, cu modificrile i completrile ulterioare, am convenit s încheiem prezenta hotrâre prin care: Subsemnatul Dipl.Ing.COLPOS MARCEL declar c cesionez prile mele sociale în valoare total de 70 lei astfel: ctre dl.TOMA GHEORGHE 3 pri sociale în valoare total de 30 lei, i ctre DRAGOS IOAN 4 pri sociale în valoare de 40 lei i m retrag din calitatea de asociat i administrator al societii. Precizez, de asemenea, c am primit de la cesionar contravaloarea prilor sociale astzi, data autentificrii prezentului act i nu mai am nici o pretenie fa de societate. Eu, TOMA GHEORGHE, declar c sunt de acord cu cesiunea prilor sociale de ctre cedent i am achitat acestuia contravaloarea prilor sociale cesionate. Eu, DRAGOS IOAN, declar c sunt de acord cu cesiunea prilor sociale de ctre cedent i am achitat acestuia contravaloarea prilor sociale cesionate. Ca urmare a modificrilor de mai sus: Capitalul social al societii este de 200 lei împrit în 20 pri sociale în valoare de 10 lei fiecare i aparine asociailor dup cum urmeaz: TOMA GHEORGHE - 10 pri sociale în valoare total de 100 lei DRAGOS IOAN - 10 pri sociale în valoare total de 100 lei Participarea la beneficii i pierderi va fi: TOMA GHEORGHE - 50% DRAGOS IOAN - 50% În continuare societatea va fi administrat de dl.TOMA GHEORGHE cu drepturi i puteri depline. Se actualizeaz obiectul de activitate conform CAEN rev.2.Activitatile aa cum au fost actualizate se regsesc la art.2 din actul constitutiv anex la prezenta hotrâre. Obiectul principal de activitate va fi: 0910 - Activiti de servicii anexe extraciei petrolului brut i gazelor naturale Se exclud urmtoarele coduri: 2446, 3030, 3812, 3822, 6420, 8020, 8291. Celelalte clauze ale actului constitutiv al societii, rmân neschimbate.Prezentul act face parte integrant din acesta.Tehnoredactat astzi, 27.03.2008, la Biroul de Asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Prahova în 5 exemplare din care 2 au fost înmânate prilor. (45/562920) actualizat al actului constitutiv al societii comerciale C.M.T. MONTAJ SRL, cu sediul în MUNICIPIUL PLOIETI, jude Prahova, Str. MIHAI BRAVU, nr.244A, etaj 1, înregistrat sub nr. J29/2485/2006, cod unic de înregistrare 19212209, care a fost înregistrat sub nr.21322 din 28.03.2008. (46/562921) Societatea Comercial REMILOR COM - S.R.L. ACT ADIIONAL Subsemnata CRACIUN LOREDANA-LUMINITA, cetean român, domiciliat în Ploieti, str. Ghe. Gr. Cantacuzino, nr. 150, bl. 3C2, sc. A, et. 5, ap. 22, jud. Prahova, identificat cu C.I. seria PH nr. 396649, eliberat de pol. Ploieti la data de 03.07.2003, cedent, în calitate de asociat unic al S.C. "REMILOR COM" S.R.L., cu sediul în Ploieti, str. Mihai Bravu, nr. 75B, jud.Prahova, înmatriculat la Registrul Comerului Prahova sub nr. J 29/1497/1996, CUI 8957241, pe de o parte i DAVID ION, cetean român, nscut la data de 18.06.1973 în Blteti, jud. Prahova, domiciliat în Com. Gomet, sat Cuib, nr. 139, Jud. Prahova, identificat cu PA nr. 11517121, eliberat de autoritile Prahova la data de 31.03.2006, CNP 1730618297307, cesionar, pe de alt parte, am hotrât s aduc urmtoarele modificri actului constitutiv al societii: Eu, Crciun Loredana-Luminia, declar c m retrag din calitatea de asociat unic al societii i cesionez întreg capitalul pe care îl dein în societate i anume 20 pri sociale a 10 lei fiecare, însemnând 200 lei d-lui David Ion. Precizez, de asemenea, c am primit de la cesionar contravaloarea prilor sociale cesionate, astzi data semnrii prezentului act adiional i nu mai am nici o pretenie material sau de alt natur fa de acesta sau fa de societate. Eu, David Ion, declar c sunt de acord cu cesiunea prilor sociale cesionate de ctre d-na Crciun Loredana-Luminita, am achitat acesteia contravaloarea prilor sociale cesionate, astzi data semnrii prezentului act adiional i sunt de acord cu intrarea mea în societate ca asociat unic i administrator. Ca urmare a modificrilor de mai sus: 1. Capitalul social al societii este în valoare de 200 lei divizat în 20 pri sociale în valoare de 10 lei fiecare, i aparine asociatului unic David Ion. 2. Administrarea i reprezentarea societii vor fi realizate de ctre David Ion cu drepturi i puteri depline. 3. Beneficiile i pierderile aparin în întregime asociatului unic David Ion. Societatea Comercial C.M.T. MONTAJ - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Prahova notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 15 4. Se retrage din funcia de administrator d-nul Crciun Marius. 5. Se actualizeaz obiectul de activitate conform CAEN Rev. 2. 6. Activitatea principal este 3832 - Recuperarea materialelor reciclabile sortate Activitile secundare, astfel cum au fost recodificate, se regsesc în statutul actualizat care însoete prezentul act adiional. Celelalte clauze ale actului constitutiv al societii, cu modificrile ulterioare, adaptate corespunztor prezentei hotrâri rmân neschimbate. Tehnoredactat la Compartimentul de Asisten din cadrul ORC de pe lâng Tribunalul Prahova, astzi, 27.03.2008, în cinci exemplare, din care dou s-au înmânat prii. (47/562922) naional-CAEN, aa cum sunt menionate în actul constitutiv actualizat anexat, cu precizarea c obiectul de activitate recodificat este cel înregistrat în Registrul Comerului la data înregistrrii prezentului act modificator. Totodat se menioneaz c activitatea principal este: "Cod CAEN - 4773 Comer cu amnuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate". Art. 2. Modificarea duratei mandatului administratorilor, dl. MIHAESCU PAUL i dna. SOICA CODRUTA MARINELA, din mandat pe perioad determinat de 4 ani în mandat pe perioad nelimitat. Art. 3. Celelalte dispoziii ale actelor constitutive ale S.C. FARMA STYL S.R.L. rmân neschimbate. Prezentul act adiional a fost întocmit în 6 (ase) exemplare, astzi 01.04.2008, data semnrii. (49/563018) Societatea Comercial REMILOR COM - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Prahova notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale REMILOR COM SRL, cu sediul în MUNICIPIUL PLOIETI, jude Prahova, Str. MIHAI BRAVU, nr.75B, înregistrat sub nr. J29/1497/1996, cod unic de înregistrare 8957241, care a fost înregistrat sub nr.21610 din 28.03.2008. (48/562923) Societatea Comercial FARMA STYL - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timis notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale FARMA STYL SRL, cu sediul în Judeul Timi, Municipiul Timioara, Str. Liege Nr. 4a, înregistrat sub nr. J35/610/2001, cod unic de înregistrare 13901581, care a fost înregistrat sub nr. 11671 din 02.04.2008. (50/563019) Societatea Comercial FARMA STYL - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL S.C. FARMA STYL S.R.L. Subsemnaii MIHAESCU PAUL, cetean român, cu domiciliul în Timioara, str. Rsritului, nr. 29, et. 2, ap. 5, legitimat cu C.I. seria TM nr. 260612, eliberat de Poliia mun. Timioara, la data de 26.04.2002 i SOICA CODRUTA-MARINELA, cetean român, domiciliat în Timioara, str. General Gh. Stavrescu, nr. 34, legitimat cu C.I. seria TM nr. 537829 eliberat de Poliia mun Timioara la data de 05.07.2006; în calitate de asociai la S.C. FARMA STYL S.R.L. în conformitate cu prevederile Hotrârii A.G.A. nr. 1 din 24.01.2008 am hotrât modificarea actelor constitutive ale societii astfel: Art. 1. Se recodific obiectul de activitate al S.C. FARMA STYL S.R.L. conform prevederilor Ordinului 337/2007 privind actualizarea activitilor din economia Societatea Comercial AGRIPRIM - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL S.C. AGRIPRIM S.R.L. (J35/678/2002; CUI 14625344) Subsemnaii: - S.C. AGRICOLA ALBA S.R.L., cu sediul în comuna Dumbrava nr. 391, judeul Timi, având J35/1064/2001 i CUI 14203897, reprezentat prin d-l Battaglio Giovanni, asociat; - CONSILIUL LOCAL AL ORAULUI FGET, reprezentat prin d-l primar Covaci Dorel; - LUPULESCU IOAN, domiciliat în mun. Reia, B-dul Republicii nr. 28, Sc.3, Ap.8, judeul Cara-Severin - BERZAVA VALERIU TITU, domiciliat în or. Fget, str. 1 Decembrie 1918 nr. 15, Ap.1, judeul Timi, asociai în cadrul S.C. AGRIPRIM S.R.L., cu sediul în or. Fget, Calea Lugojului nr. 26, jud. Timi, am decis de comun acord modificarea prevederilor actului constitutiv al societii, având încheiere de dat cert nr. 842 din 15.04.2002 emis de BNP Irina Verginica Petrescu din mun. Lugoj, ca urmare: 16 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 1. A retragerii din societate a asociatului S.C. AGRICOLA ALBA S.R.L., reprezentat de ctre d-l Battaglio Giovanni i cesionrii prilor sociale în numr de 7 i în valoare total de 70 lei, asociatului CONSILIUL LOCAL FGET, care în final va deine 13 pri sociale în valoare total de 130 lei, reprezentând 65% din capitalul social. Cotele celorlali asociai rmân neschimbate, respectiv LUPULESCU IOAN va deine 4 pri sociale (20% din capitalul social), iar BERZAVA VALERIU TITU va deine 3 pri sociale (15% din capitalul social). 2. A recodificrii activitilor din obiectul de activitate al societii conform CAEN Rev 2. Domeniul i activitatea principal vor fi: COD CAEN: 011- Cultivarea plantelor nepermanente. COD CAEN: 0111 - Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase i a plantelor productoare de semine oleaginoase. Activitile recodificate sunt prevzute în actul constitutiv actualizat. 3. A precizrii duratei mandatului administratorului, care se stabilete pe termen nelimitat. Redactat în 3 exemplare, azi 01.04.2008, la sediul social. (51/563020) Societatea Comercial AGRIPRIM - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timis notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale AGRIPRIM SRL, cu sediul în Judeul Timi, Ora Fget, Calea Lugojului Nr. 26, înregistrat sub nr. J35/678/2002, cod unic de înregistrare 14625344, care a fost înregistrat sub nr. 11979 din 03.04.2008. (52/563021) social al societii ctre DUMITROVICI TEODORA, de cetenie român, nscut la data de 15.09.1960, în sat Seceani, com. Ortioara, jud. Timi, domiciliat în Timioara, str. Aleea Rachetei, nr.1, bl.70, sc.B, et.2, ap.6, jud. Timi, posesoare a C.I. seria TM nr. 216016, eliberat de Poliia Mun. Timioara la data de 28.08.2001, CNP: 2600915354730; Art.2. PRIBOI ION rmâne administrator al societii i se numete, de asemenea, în funcia de administrator, cu puteri depline i pe o perioad nelimitat i DUMITROVICI TEODORA, iar asociaii societii vor fi PRIBOI ION, care va deine un numr de 10 pri sociale, a 10 lei fiecare, reprezentând 50% din capitalul social, numerotate de la 1 la 10 având o valoare total de 100 lei i DUMITROVICI TEODORA care va deine un numr de 10 pri sociale, a 10 lei fiecare, reprezentând 50% din capitalul social, numerotate de la 11 la 20 având o valoare total de 100 lei. Art.3. Se schimb activitatea principal a societii cu urmtoarea: 4711 - Comer cu amnuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominant de produse alimentare, buturi i tutun, iar activitatea 1071 Fabricarea pâinii; fabricarea prjiturilor i a produselor proaspete de patiserie este activitate secundar. Art.4. Se completeaz obiectul de activitate cu urmtoarele activiti secundare: 0141 Creterea bovinelor de lapte, 0142 Creterea altor bovine, 1051 Fabricarea produselor lactate i a brânzeturilor, 4331 Lucrri de ipsosrie, 4334 Lucrri de vopsitorie, zugrveli i montri de geamuri, 4339 Alte lucrri de finisare, 4623 Comer cu ridicata al animalelor vii, 4633 Comer cu ridicata al produselor lactate, oulor, uleiurilor i grsimilor comestibile. Art.5. Restul articolelor din actele constitutive rmân nemodificate. (53/563022) Societatea Comercial RUTEANUL - S.R.L. ACT ADIIONAL NR.2/02.04.2008 LA ACTUL CONSTITUTIV AL S.C. RUTEANUL S.R.L. Subsemnatul PRIBOI ION, în calitate de asociat unic i administrator al S.C. RUTEANUL S.R.L., în baza Hotrârii nr. 1/02.04.2008 am hotrât urmtoarele: Art.1. Asociatul PRIBOI ION, în calitate de cedent, cedeaz un numr de 10 pri sociale, în valoare de 100 lei, a 10 lei fiecare, reprezentând 50% din întreg capitalul Societatea Comercial RUTEANUL - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timis notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale RUTEANUL SRL, cu sediul în Judeul Timi, Clacea, Com. Orisoara, înregistrat sub nr. J35/1226/1993, cod unic de înregistrare 8259923, care a fost înregistrat sub nr. 12079 din 04.04.2008. (54/563023) MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 17 Societatea Comercial AERO HANDLING SERVICES - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTELE CONSTITUTIVE S.C. AERO HANDLING SERVICES S.R.L. 31.03.2008 Subsemnatul: - ILIE ALEXANDRU, cetean român, nscut la 23.07.1955, în com. Stoeneti, jud. Olt, cu domiciliul în Timioara, Calea Torontalului, nr.8, et.7, ap.31, jud.Timi, identificat prin CI seria TM nr. 114183, CNP 1550723354779 eliberat de Pol. Mun. Timioara la 28.01.2000, în calitate de asociat unic în temeiul prevederilor Legii 31/1990, republicat, i ale actelor constitutive ale societii, în baza Hotrârii nr. -1- adoptat de Adunarea General în data de 31.03.2008, am redactat prezentul act adiional, prin care actele constitutive vor fi modificate dup cum urmeaz: Art. 1. Eu, ILIE ALEXANDRU, în calitate de asociat unic, al S.C. AERO HANDLING SERVICES S.R.L., cu sediul loc. Giarmata, str. Viilor, nr.556, cam.2, jud. Timi, înregistrat la ORC sub nr. J35/2535/2006, având CUI RO18916850, cedez d-lui RAIU MARCEL 18 pri sociale în valoare de 180 lei, reprezentând 30% din capitalului social, i d-lui TEFAN CONSTANTIN 18 pri sociale în valoare de 180 lei, reprezentând 30% din capitalul social. Art. 2. Ca urmare a modificrilor capitalului social total de 600 RON va fi împrit în 60 de pri sociale, în valoare de 10 RON fiecare, deinute în modul urmtor de ctre asociai: - ILIE ALEXANDRU deine 24 pri sociale, în valoare de 240 RON, reprezentând 40% din capitalul social, aportul în numerar; - RAIU MARCEL deine 18 pri sociale, în valoare de 180 RON, reprezentând 30% din capitalul social, aportul în numerar; - TEFAN CONSTANTIN deine 18 pri sociale, în valoare de 180 RON, reprezentând 30% din capitalul social, aportul în numerar. Art. 3. Conducerea operativ a societii este asigurat de ILIE ALEXANDRU, RAIU MARCEL i TEFAN CONSTANTIN, în calitate de administratori cu puteri depline pe perioad nelimitat. Administratorii îi vor putea exercita totalitatea atribuiunilor împreun sau separat, rspunzând în solidar atunci când lucreaz împreun i personal atunci când lucreaz separat. Art. 4. Se schimb domeniul principal de activitate i activitatea principal, cu urmtoarele: Domeniul principal de activitate: 522 Activiti anexe pentru transporturi Activitatea principal: 5223 Activiti de servicii anexe transporturilor aeriene. Prezentul Act adiional a fost adoptat în prezena domnilor RAIU MARCEL, cetean român, nscut la data de 09.04.1971 în Tîrgu Mure, jud. Mure, domiciliat în Sat. Sîntana de Mure, str. Florilor, nr.748D,jud. Mure, identificat cu CI seria MS nr. 373787, CNP nr. 1710409264401 eliberat de SPCLEP Tg. Mure la data de 11.07.2006, i TEFAN CONSTANTIN, cetean român, nscut la data de 13.02.1978 în Târnveni, jud. Mure, domiciliat în Tîrgu Mure str. Apicultorilor, nr.6,ap.2, jud. Mure, identificat cu CI seria MS nr. 437553, CNP nr. 1780213267391 eliberat de SPCLEP Tg. Mure la data de 07.09.2007 (55/563024) Societatea Comercial AERO HANDLING SERVICES - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timis notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale AERO HANDLING SERVICES SRL, cu sediul în Judeul Timi, Giarmata, Com. Giarmata, înregistrat sub nr. J35/2535/2006, cod unic de înregistrare 18916850, care a fost înregistrat sub nr. 12187 din 04.04.2008. (56/563025) Societatea Comercial BOUTIQUE J.B. LOTUS - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL S.C. BOUTIQUE J.B. LOTUS S.R.L., TIMIOARA BLD. 3 AUGUST 1919, NR. 31, JUD. TIMI ORC NR. J35/3052/07.10.1991, CUI 1804615 Subsemnaii Dulu Eugenia-Rodica, cetean român, nscut la data de 05.06.1954, în sat Beregsau Mare, com. Sacalaz, jud. Timi, domiciliat în sat Beregsau Mare, com Sacalaz, nr. 193, jud. Timi, identificat cu CI seria TM nr. 540912 eliberat de SPCLEP Timioara Ora, la data de 25.07.2006, CNP 2540605354722, Dabici Eugen, cetean român, nscut la data de 15.07.1955, în com. Zabreni, jud Arad, cu domiciliul în Timioara, bld. 3 August 1919, nr. 31, et 2, ap.3, jud. Timi, identificat cu CI, seria TM, nr.555447, eliberat de Pol. Mun. Timioara, la data de 16.10.2006, CNP 1550715354736 i Dabici Jinuta, cetean român, nscut la data de 04.05.1956, în com. Zabreni, jud. 18 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 Arad, cu domiciliul în Timioara, str. Somnului, nr.2, sc. B, ap.2, jud Timi, identificat cu CI, seria TM, nr.078241, eliberat de Pol. Mun. Timioara, la data de 10.06.1999, CNP 2560504354765, în calitate de asociai ai S.C. BOUTIQUE J.B. LOTUS SRL, cu sediul în Timioara, bld. 3 August 1919, Nr. 31, jud Timi, ORC nr. J35/3052/07.10.1991, CUI 1804615, în baza Hotrârii Asociatului Unic din 20.03.2008 încheiem prezentul act adiional prin care hotrâm urmtoarele: Art. 1 Aprobarea cesiunii de pri sociale dintre Dulu Eugenia-Rodica ctre Dabici Eugen, cetean român, nscut la data de 15.07.1955, în com. Zabreni, jud. Arad, cu domiciliul în Timioara, bld. 3 August 1919, nr. 31, et 2, ap.3, jud. Timi, identificat cu CI, seria TM, nr.555447, eliberat de Pol. Mun. Timioara, la data de 16.10.2006, CNP 1550715354736 i ctre Dabici Jinuta, cetean român, nscut la data de 04.05.1956, în com. Zabreni, jud. Arad, cu domiciliul în Timioara, str. Somnului, nr.2, sc. B, ap.2, jud Timi, identificat cu CI, seria TM, nr.078241, eliberat de Pol. Mun. Timioara, la data de 10.06.1999, CNP 2560504354765, conform contractului de cesiune din data de 20.03.2008, în urma creia capitalului social al societii rmane neschimbat 200 lei, împrit în 20 de pri sociale a câte 10 lei/parte numerotate de la 1 la 20, fiind deinut astfel: Dabici Eugen va deine 10 pri sociale în valoare de 10 lei/parte, în valoare total de 100 lei, Dabici Jinuta va deine 10 pri sociale în valoare de 10lei/parte, în valoare total de 100 lei. Art. 2 Revocarea calitii de administrator a d-nei Dulu Eugenia-Rodica i numirea în aceast calitate a d-nei Dabici Jinuta, mandatul acesteia fiind unul cu puteri depline i nelimitate, pentru o perioad nelimitat de timp. Art. 3 Modificarea activitii principale, noua activitate principal fiind cea cuprins în CAEN 4711 Comer cu amnuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominant de produse alimentare, buturi i tutun. Art. 4 Completarea obiectului de activitate al societii cu activitatea cuprins în CAEN 6820 închirierea i subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Art. 5 Se actualizeaz conform CAEN Rev. 2 obiectele de activitate ale S.C. BOUTIQUE J.B. LOTUS SRL, prevzute în art. 5 din actul constitutiv actualizat, cu precizarea ca obiectul de activitate reformulat este cel înregistrat în registrul comerului, la data înregistrrii prezentului act modificator. Art. 6 Închiderea punctelor de lucru situate la adresele: -Beregsau Mare, I nr. 18 -Timioara, str. 12 Aprilie nr.31-32 -Timioara, str. O. Balea, nr. 47 -Timioara, str. O. Balea, nr. 51 -Beregsaul Mare, I, nr. 17-18 -Timioara, str. V. Pârvan, nr. 7 (57/563026) Societatea Comercial BOUTIQUE J.B.LOTUS - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timi notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale BOUTIQUE J.B.LOTUS SRL, cu sediul în Judeul Timi, Municipiul Timioara, B-dul 3 August 1919 Nr. 31, înregistrat sub nr. J35/3052/1991, cod unic de înregistrare 1804615, care a fost înregistrat sub nr. 12255 din 04.04.2008. (58/563027) Societatea Comercial IROCKO - S.R.L. ACT ADIIONAL NR.1/03.04.2008 LA ACTUL CONSTITUTIV AL S.C. IROCKO S.R.L. Asociaii S.C. IROCKO S.R.L.: - POSTOLACHI CLAUDIU-ION, domiciliat în Timioara, Str. Alexandru Vaida Voievod Nr.16, Sc. B, Ap.11, judeul Timi, posesor al C.I. Seria TM Nr.372601, eliberat la data de 16.12.2003 de ctre Poliia Timioara, CNP-1780310354761; - VESA AUREL, domiciliat în Timioara, Str. Pan Halipa Bl. A10, Sc.A, Ap.12, jude Timi, posesor al C.I. Seria TM Nr.197520, eliberat la data de 09.05.2001 de ctre Poliia Timioara, CNP-1480809354776, întrunii în edina extraordinar din data de 03.04.2008, în conformitate cu prevederile Hot.AGA Nr. 1/03.04.2008, au stabilit modificarea actului constitutiv al societii, dup cum urmeaz: Art.1 Se aprob majorarea capitalului social al societii IROCKO S.R.L., de la suma de 200 lei la suma de 250 lei, prin aportul direct de capital, în numerar, al unui nou asociat. Art.2 Noul asociat al societii IROCKO S.R.L. va fi domnul VESA AUREL, persoan fizic român, nscut la data de 09.08.1948, în localitatea Ghilad (Com. Ciacova), judeul Timi, domiciliat în Timioara, Str. Pan Halipa Bl. A10, Sc.A, Ap.12, jude Timi, posesor al C.I. Seria TM Nr.197520, eliberat la data de 09.05.2001 de ctre Poliia Timioara, CNP-1480809354776. Art.3 Aportul noului asociat la capitalul social al societii IROCKO S.R.L. este de 50 lei, reprezentând 5 pri sociale, respectiv un procent de 20% din capitalul social. Art.4 Noua structur a asociailor societii IROCKO S.R.L. va fi urmtoarea: - POSTOLACHI CLAUDIU-ION, asociat i administrator, domiciliat în Timioara, Str. Alexandru Vaida Voievod Nr.16, Sc.B, Ap.11, judeul Timi, nscut la MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 19 data de 10.03.1978 în localitatea Timioara, judeul Timi, posesor al C.I. Seria TM Nr.372601, eliberat la data de 16.12.2003 de ctre Poliia Timioara, CNP1780310354761, persoan fizic român, deine 20 pri sociale, în valoare total de 200 lei, reprezentând 80% din capitalul social; - VESA AUREL, asociat, domiciliat în Timioara, Str. Pan Halipa Bl. A10, Sc.A, Ap.12, jude Timi, nscut la data de 09.08.1948, în localitatea Ghilad (Com. Ciacova), judeul Timi, posesor al C.I. Seria TM Nr.197520, eliberat la data de 09.05.2001 de ctre Poliia Timioara, CNP-1480809354776, persoan fizic român, deine 5 pri sociale, în valoare total de 50 lei, reprezentând 20% din capitalul social. Art.5 Se aprob activitatea principal a societii IROCKO S.R.L. - Cod CAEN - 3109 - Fabricarea de mobil n.c.a. Art.6 Se renun la obiectele de activitate secundare, cu excepia celor cuprinse în actul constitutiv aprobat în forma reactualizat. Art.7 Se aprob noua form a actului constitutiv al societii IROCKO S.R.L., cuprinzând noile modificri survenite. (59/563028) ART. 2. Se închid urmtoarele puncte de lucru situate în Timioara, Calea Circumvalatiunii, 2-4; Timioara, B-dul Liviu Rebreanu, nr. 117; Timioara, str. Divizia 9 Cavalerie, nr. 66 STAND Z29 i Timioara, str. Divizia 9 Cavalerie nr. 66, STAND B 26-27. ART. 3 Se modific activitatea principal din 6420 Telecomunicaii în 4730 Comer cu amnuntul al carburanilor pentru autovehicule, în magazine specializate. Prezentul act adiional a fost încheiat în 5 exemplare azi 28.03.2008, la Timioara. Prezentul act adiional modific în mod corespunztor actele constitutive ale societii celelalte clauze rmânâd neschimbate. (61/563030) Societatea Comercial A.G.N. GROUP - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timi notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale A.G.N. GROUP SRL, cu sediul în Judeul Timi, Municipiul Timioara, Str. Divizia 9 Cavalerie Nr. 66, înregistrat sub nr. J35/1171/1997, cod unic de înregistrare 9925949, care a fost înregistrat sub nr. 12324 din 04.04.2008. (62/563031) Societatea Comercial IROCKO - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timi notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale IROCKO SRL, cu sediul în Judeul Timi, Biled, Com. Biled, înregistrat sub nr. J35/2831/2005, cod unic de înregistrare 17925770, care a fost înregistrat sub nr. 12315 din 04.04.2008. (60/563029) Societatea Comercial A.N.G. BURG - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SC ANG BURG SRL Subsemnaii: -ATUDOROAIE GHEORGHE, cetean român, domiciliat în Timioara, str. Suceava, nr. 11, jud. Timi, posesor al CI seria TM nr. 030725/13.08.1998, eliberat de Poliia Timioara, CNP 1470403354726 -ATUDOROAIE NICOLAE, cetean român, domiciliat în Timioara, str. Medicinei, nr. 1, jud. Timi, posesor al CI seria TM nr. 051451/12.01.1999, eliberat de Poliia Timioara, CNP 1741206354765, în calitate de asociai ai societii, am hotrât urmtoarele: ATUDOROAIE NICOLAE, cetean român, domiciliat în Timioara, str. Medicinei, nr. 1, jud. Timi, posesor al CI seria TM nr. 051451/12.01.1999, eliberat de Poliia Timioara, CNP 1741206354765, în calitate de asociai ai societii, am hotrât urmtoarele: Societatea Comercial A.G.N. GROUP - S.R.L. ACT ADIIONAL AL ACTELOR CONSTITUTIVE ALE SOCIETII Subsemnatul ATUDOROAIE NICOLAE, cetean român, domiciliat în Timioara, str. Medicinei, nr. 1, jud. Timi, posesor al CI seria TM nr. 051451/12.01.1999 eliberat de Poliia Timioara, CNP 1741206354765, în calitate de asociat unic al societii, am hotrât: ART.1. Se schimb sediul social al societii în Timioara, str. Divizia 9 Cavalerie, nr. 66, Spaiul S0, conform contractului de închiriere nr. 1950/27.07.2006. 20 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 ART.1. Schimbarea sediului social al societii din Timioara, Zona Bucovina, bloc C31, sc. A, et. 1, ap. 3 în Timioara, str. Geneva, nr. 2a, jud. Timi conform CF NR. 147357 Timioara. ART. 2 Închiderea punctului de lucru din Timioara, str. Aristide Demetriade, nr. 1, jud. Timi. ART. 3 Se completeaz obiectul de activitate cu urmtoarele activiti: 4110 Dezvoltare (promovare) imobiliar; 4120 Lucrri de construcie a cldirilor rezideniale i nerezideniale; 4211 Lucrri de construcie a drumurilor i autostrzilor; 4212 Lucrri de construcie a cilor ferate de suprafa i subterane; 4213 Construcia de poduri i tuneluri; 4221 Lucrri de construcie a proiectelor utilitare pentru fluide; 4222 Lucrri de construcii 3 proiectelor utilitare pentru electricitate i telecomunicaii; 4291 Construcii hidrotehnice; 4299 Lucrri de construcie a altor proiecte inginereti n.c.a.; 4311 Lucrri de demolare a construciilor; 4312 Lucrri de pregtire a terenului; 4313 Lucrri de foraj i sondaj pentru constructii;4321 Lucrri de instalaii electrice; 4322 Lucrri de instalaii sanitare, de înclzire i de aer condiionat; 4329 Alte lucrri de instalaii pentru construcii; 4331 Lucrri de ipsosrie; 4332 Lucrri de tâmplrie i dulgherie; 4333 Lucrri de pardosire i placare a pereilor; 4334 Lucrri de vopsitorie, zugrveli i montri de geamuri; 4339 Alte lucrri de finisare; 4391 Lucrri de învelitori, arpante i terase la construcii; 4399 Alte lucrri speciale de construcii n.c.a.; 4511 Comer cu autoturisme i autovehicule uoare (sub 3,5 tone); 4519 Comer cu alte autovehicule; 4520 Întreinerea i repararea autovehiculelor; 4531 Comer cu ridicata de piese i accesorii pentru autovehicule; 4532 Comer cu amnuntul de piese i accesorii pentru autovehicule; 4540 Comer cu motociclete, piese i accesorii aferente; întreinerea i repararea motocicletelor; 4611 Intermedieri în comerul cu materii prime agricole, animale vii, materii prime textile i cu semifabricate; 4612 Intermedieri în comerul cu combustibili, minereuri, metale i produse chimice pentru industrie; 4613 Intermedieri în comerul cu material lemnos i materiale de construcii;4614 Intermedieri în comerul cu maini, echipamente industriale, nave i avioane; 4615 Intermedieri în comerul cu mobil, articole de menaj i de fierrie; 4616 Intermedieri în comerul cu textile, confecii din blan, înclminte i articole din piele;4617 Intermedieri în comerul cu produse alimentare, buturi i tutun; 4618 Intermedieri în comerul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific, n.c.a.; 4619 Intermedieri în comerul cu produse diverse; 4931 Transporturi urbane, suburbane i metropolitane de cltori; 4939 Alte transporturi terestre de cltori n.c.a.; 4941 Transporturi rutiere de mrfuri; 4942 Servicii de mutare; 4950 Transporturi prin conducte; 5210 Depozitri, 5222 Activiti de servicii anexe transporturilor pe ap; 5223 Activiti de servicii anexe transporturilor aeriene; 5224 Manipulri; 7729 Activiti de închiriere i leasing cu alte bunuri personale i gospodreti n.c.a.; 7731 Activiti de închiriere i leasing cu maini i echipamente agricole; 7732 Activiti de închiriere i leasing cu maini i echipamente pentru construcii; 7733 Activiti de închiriere i leasing cu maini i echipamente de birou (inclusiv calculatoare); 7734 Activiti de închiriere i leasing cu echipamente de transport pe ap; 7735 Activiti de închiriere i leasing cu echipamente de transport aerian; 7739 Activiti de închirierea i leasing cu alte maini, echipamente i bunuri tangibile n.c.a.; ART. 4. Se modific activitatea principal a societii ca fiind cea prevzut de cod CAEN 4120 Lucrri de construcie a cldirilor rezideniale i nerezideniale. Celelalte clauze rmân neschimbate. Prezentul act adiional s-a încheiat în 4 exemplare azi, 27.03.2008, data semnrii lui în Timioara. (63/563032) Societatea Comercial ANG BURG - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timi notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale ANG BURG SRL, cu sediul în Judeul Timi, Municipiul Timioara, Str. Geneva Nr. 2a, înregistrat sub nr. J35/1990/2004, cod unic de înregistrare 16585483, care a fost înregistrat sub nr. 12341 din 04.04.2008. (64/563033) Societatea Comercial ERMA IMPEX - S.R.L. ACT ADIIONAL NR.1/26.03.2008 Subsemnaii MULLER RICHARD, MULLER ARTUR i HUBER EUGEN asociai ai societii, am hotrât urmtoarele: Art.1. - Se prelungete durata mandatului administratorilor pe perioad nelimitat. Cele stipulate mai sus modific i complecteaz actul constitutiv al societii celelalte articole rmânând neschimbate. Redactat i editat în cinci exemplare azi, 26.03.2008. (65/563034) MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 21 Societatea Comercial ERMA IMPEX - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timi notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale ERMA IMPEX SRL, cu sediul în Judeul Timi, Municipiul Timioara, Str. Dr. T. Grigore Popa Nr. 3, înregistrat sub nr. J35/1201/2000, cod unic de înregistrare 13584505, care a fost înregistrat sub nr. 12345 din 04.04.2008. (66/563035) Prezentul Act Adiional i contract de cesiune a prilor sociale a fost încheiat azi, 02.04.2008, în 4 exemplare sub semntur privat la sediul societii. (67/563036) Societatea Comercial MAXCENTER - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timi notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale MAXCENTER SRL, cu sediul în Judeul Timi, Sângeorge, Com. Birda, înregistrat sub nr. J35/663/2004, cod unic de înregistrare 16231451, care a fost înregistrat sub nr. 12356 din 04.04.2008. (68/563037) Societatea Comercial MAXCENTER - S.R.L. ACT ADIIONAL I CONTRACT DE CESIUNE A PRILOR SOCIALE Subsemnaii: ZIFCEAK IANCO i ZIFCEAK ESTERA, în calitate de asociai ai societii MAXCENTER S.R.L., am hotrât: Art.1. Retragerea din societate a asociatului: ZIFCEAK ESTERA prin cesionarea total a 53 pri sociale în valoare total de 5300,00 lei, ctre asociatul ZIFCEAK IANCO, cetean român, nscut la data de 17.06.1973 în Gataia, judeul Timi, domiciliat în Ora Gataia, str.Carpai,nr.70,identificat cu C.I. seria TM nr.598443 eliberat la data de 18.05.2007 de Poliia Deta, CNP 1730617350323. Zifceak Estera în calitate de cedent cesioneaz cele 53 pri sociale în valoare total de 5300 lei ce le deine în cadrul societii ctre asociatul Zifceak Ianco. Cesiunea prilor sociale se face la valoarea lor iniial conform ofertei de cesiune a prilor sociale suma pe care cedentul a primit-o în întregime. Cesionarul Zifceak Ianco declar c am preluat cele 53 certificate de pri sociale în valoare total de 5300 lei i am achitat cedentului valoarea acestora. Prin semnarea prezentului contract prile declar c consider stinse toate obligaiile între pri. Art.2. Domnul Zifceak Ianco devine asociat unic al societii. Art.3. Capitalul social rmâne neschimbat la suma de 10000 lei, împrit în 100 pri sociale egale a câte 100 lei fiecare, aport exclusiv în numerar depus la banc i care aparine în întregime asociatului unic ZIFCEAK IANCO. Art.4. Administratorul societii, pe o perioad nelimitat va fi domnul Zifceak Ianco, asociat unic al societii. Societatea Comercial GEVIPLAST - S.A. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL S.C. GEVIPLAST S.A. Subsemnatul Jurcan Pavel, cetean român, nscut la data de 18.07.1950 în comuna Rapa, jud. Bihor, domiciliat în Timioara, str. Aleea F.C. Ripensia, Nr. 19, ap.6, CNP 1500718354792, identificat cu C.I. seria TM nr. 577827, eliberat de SPCLEP Timioara la data de 14.02.2007, în calitate de mandatar al acionarilor societii în baza Hotrârii A.G.A. nr. 31 din 28.03.2008, aduc urmtoarele modificri Actului Constitutiv al Societii, astfel: Art.1.Numirea în funcia de Administrator Unic pe o perioad de 4 (patru) ani a D-nului PRUNKL HANSGEORG, cetean german i român, nscut la data de 05.10.1954, în Periam, jud. Timi, domiciliat în Schweinfurt, Germania, identificat cu paaport seria D, nr. 905958673 emis de autoritile germane la data de 29.04.2004. Art.2. Se numete Comisia de Cenzori pe o perioad de 3 (trei) ani în urmtoarea componen: 1.TRANCA IRINA 2. ROMONTI ANGELA 3. JURCAN PAVEL Art. 3. Prezentul Act Adiional modific i completeaz corespunztor Actul Constitutiv al societii. Celelalte clauze rmân neschimbate. Acest act a fost redactat i semnat azi, 03.04.2008, în 6 (ase) exemplare. (69/563038) 22 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 Societatea Comercial GEVIPLAST - S.A. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL S.C. GEVIPLAST S.A. Subsemnatul Jurcan Pavel, cetean român, nscut la data de 18.07.1950 în comuna Rapa, jud. Bihor, domiciliat în Timioara, str. Aleea F.C. Ripensia, Nr. 19, ap.6, CNP 1500718354792, identificat cu C.I. seria TM nr. 577827, eliberat de SPCLEP Timioara la data de 14.02.2007, în calitate de mandatar al acionarilor societii în baza Hotrârii A.G.A. nr. 3 din 28.03.2008, aduc urmtoarele modificri Actului Constitutiv al Societii, astfel: Art.1.Se modific i se aduc completri la Actul Constitutiv dup cum urmeaz: Art. 5. Obiectul de activitate - se extinde cu urmtoarele activiti: Activitatea principal conform codificrii (Ordin nr. 337/2007) - va fi: 4619 INTERMEDIERI ÎN COMER CU PRODUSE DIVERSE. Activiti secundare conform Codificrii (ordin nr. 337/2007): 4110. Dezvoltare (promovare ) imobiliar 4613. Intermedieri în comerul cu material lemons i materiale de construcii 4673. Comer cu ridicata al materialului lemnos i al materialelor de construcie i echipamentelor sanitare 6810. Cumprarea i vânzarea de bunuri imobiliare proprii 6820. Închirierea i subânchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 6831. Agenii imobiliare - Se renun la urmtoarele activiti 2612. Prelucrarea i fasonarea sticlei plate (rev.2 = 2312). Art. 2. Prezentul Act Adiional modific i completeaz corespunztor Actul Constitutiv al societii. Celelalte clauze rmân neschimbate. Acest act a fost redactat i semnat azi, 04.04.2008, în 6 (ase) exemplare. (70/563039) completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale GEVIPLAST SA, cu sediul în Judeul Timi, Municipiul Timioara, Str. Ion Ionescu De La Brad Nr. 29, înregistrat sub nr. J35/3928/1994, cod unic de înregistrare 6633427, care a fost înregistrat sub nr. 12383 din 04.04.2008. (71/563040) Societatea Comercial SNIPER CLUB - S.R.L. ACT ADIIONAL I CONTRACT DE CESIUNE Subsemnaii: BACILA CRISTIAN, domiciliat în loc. Lugoj, str. Petru Maior, nr. 4, jud. - Timi, identificat cu CI, seria TM, nr. 167091, eliberat de Poliia Lugoj, la data de 11.11.2000, CNP 1741129352628, CODILA MARIUS-OVIDIU, domiciliat în Lugoj, str. Cotu Mic, nr. 25, identificat cu CI, seria TM, nr. 404855, eliberat de Poliia Lugoj, la data de 24.05.200, CNP 1800119351586, TEFNESCU MIHAI, cetean român, nscut la data de 01.03.1986 în loc. Lugoj, jud.Timi, domiciliat în Lugoj, str. 13 Decembrie nr.23, jud. Timi, identificat cu CI, seria TM, nr. 591407, eliberat de Poliia Lugoj, la data de 16.04.2007, CNP 1860301351614. Art. 1 Asociatul BACILA CRISTIAN cesioneaz un nr. de 10 pri sociale în valoare nominal de 10 lei-1 parte social, în valoare total de 100 lei, noului asociat TEFNESCU MIHAI. Art. 2 Asociatul CODILA MARIUS-OVIDIU cesioneaz un nr. de 10 pri sociale în valoare nominal de 10 lei-1 parte social, în valoare total de 100 lei, noului asociat TEFNESCU MIHAI. Art 3 Ca urmare a cesiunii de pri sociale capitalul social al societii va fi a asociatului tefanescu Mihai care deine 20 de pri sociale în valoare nominal de 10 lei-una parte social, în valoare total de 200 lei, reprezentând 100 % din capitalul social al societii. Art. 4 Se revoc din funcia de administrator asociaii societii BACILA CRISTIAN i CODILA MARIUSOVIDIU i se numete ca administrator, noul asociat TEFNESCU MIHAI, pe o perioad de timp nelimitat. Art 5 Se schimb sediul social al societii din Lugoj, str. Cotu Mic, nr. 25, jud. Timi în Lugoj, str. 13 Decembrie nr.34, jud. Timi. Prezentul act adiional i contract de cesiune au fost încheiate azi, 02.04.2008, la sediul societii, i va modifica actul constitutiv al societii. (72/563041) Societatea Comercial GEVIPLAST - S.A. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timi notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 23 Societatea Comercial SNIPER CLUB - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timi notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale SNIPER CLUB SRL, cu sediul în Judeul Timi, Municipiul Lugoj, Str. 13 Decembrie Nr. 34, înregistrat sub nr. J35/3239/2005, cod unic de înregistrare 18029204, care a fost înregistrat sub nr. 12398 din 07.04.2008. (73/563042) Societatea Comercial TRIM-LINE - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTELE CONSTITUTIVE ALE SC TRIM-LINE SRL La Adunarea general extraordinar au participat: Husac Viliam, Husac Francisc, Husac Ödön, Husac tefan, prin mandatar Babu Cristian, GST LLC, prin mandatar Pdureanu Alin-Codrin, care în calitate de asociai ai S.C. TRIM-LINE S.R.L. Timioara, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicate, cu modificrile i completrile ulterioare, au hotrât urmtoarele: Art.1 Completarea obiectului de activitate cu urmtoarele activiti, conform CAEN: 1072 Fabricarea biscuiilor i picoturilor; fabricarea prjiturilor i a produselor conservate de patiserie. Art. 2 Modificarea obiectului principal de activitate al S.C.TRIM LINE S.R.L., conform CAEN, astfel: 1072 Fabricarea biscuiilor i picoturilor; fabricarea prjiturilor i a produselor conservate de patiserie. Prezentul act adiional modific i completeaz corespunztor actul constitutiv al societii. Celelalte clauze rmân neschimbate. Prezentul act a fost redactat i semnat de pri în 3 (trei) exemplare la sediul societii astzi 31.03.2008. (74/563043) Societatea Comercial TRIM-LINE - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timi notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale TRIM-LINE SRL, cu sediul în Judeul Timi, Municipiul Timioara, Str. Brgan Nr. 1, înregistrat sub nr. J35/2964/1993, cod unic de înregistrare 4357430, care a fost înregistrat sub nr. 12407 din 07.04.2008. (75/563044) Societatea Comercial NETPROTECT - S.R.L. ACT ADIIONAL AL SC NETPROTECT SRL Subsemnatul:DOSZLOP ALEXANDRU, identificat cu CI/TM/376078/PoliiaTimis/2004, în calitate de asociat unic,prin prezenta în conformitate cu legislaia în vigoare i cu Hotrârea nr.2./10.03.2008,am hotrât: Art. 1. Se actualizeaz conform CAEN Rev.2 obiectul de activitate prevzut la art.4. din actul constitutiv. Activitatea principal i domeniul declarat vor fi cele din cererea anexat. Art.2.Completarea activitii cu Cod Caen:6399-alte activiti informaionale n.c.a. 8299-alte activiti de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a. Art.3.Majorarea capitalului social cu 800 RON, de la 200 RON la 1000 de RON, aport în numerar, împrii în 100 de pri sociale, o parte social având valoarea de 10 RON. Capitalul social aparine în totalitate asociatului unic. Întocmit în conformitate cu legislaia în vigoare. (76/563045) Societatea Comercial NETPROTECT - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timi notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale NETPROTECT SRL, cu sediul în Judeul Timi, Municipiul Timioara, B-dul Take Ionescu Nr. 63 Et. 5 Ap. 24, înregistrat sub nr. J35/756/2004, cod unic de înregistrare 16251009, care a fost înregistrat sub nr. 12454 din 07.04.2008. (77/563046) Societatea Comercial AQUASEB - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL S.C."AQUASEB"S.R.L. Subsemnaii: AANEI GABRIELA-NICOLETA, cetean român, identificat cu C.I. seria TM nr. 499794, CNP 2761114221135 eliberat de SPCLEP Timioara la data 24 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 de 28.10.2005, AANEI IOAN-SEBASTIAN, cetean român, identificat cu CI seria TM nr.346103, CNP 1800206350090 ,eliberat de Pol. Ora Deta la data de 20.08.2003, în calitate de asociai ai S.C. "AQUASEB" S.R.L. adoptm urmtorul act adiional la actul constitutiv al societii: Art.1: Asociatul AANEI GABRIELA-NICOLETA cedeaz ctre noul asociat AANEI IOAN-SEBASTIAN un numr de 10 pri sociale, în valoare nominal de 10 RON fiecare, în valoare total de 100 RON reprezentând 50% din structura capitalului social al S.C."AQUASEB" S.R.L. Art.2:Dup efectuarea cesiunii structura capitalului social al societii va fi urmtoarea: AANEI GABRIELA-NICOLETA deine un numr de 10 de pri sociale în valoare nominal de 10 RON fiecare în valoare total de 100 de RON, reprezentând 50% din capitalul social al societii. AANEI IOAN-SEBASTIAN deine un numr de 10 de pri sociale în valoare nominal de 10 RON fiecare în valoare total de 100 de RON, reprezentând 50% din capitalul social al societii. Art.3: Se renun la obiectul secundar de activitate al societii. Art.4: Se recodific obiectul principal de activitate al societii conform Ordin 337/20.04.2007, privind actualizarea activitilor din economia naional din CAEN 4521- Constructii de cldiri i lucrri de geniu în CAEN:4120 - Lucrri de construcie a cldirilor rezideniale i nerezideniale. Art.5: Se completeaz obiectul secundar de activitate al societii cu urmtoarele activiti CAEN: 4110 - Dezvoltare (promovare) imobiliar 4120 - Lucrri de construcie a cldirilor rezideniale i nerezideniale 4211 - Lucrri de construcie a drumurilor i autostrzilor 4212 - Lucrri de construcie a cilor ferate de suprafa i subterane. 4213 - Construcia de poduri i tuneluri 4221 - Lucrri de construcie a proiectelor utilitare pentru fluide 4222 - Lucrri de construcie a proiectelor utilitare pentru electricitate i telecomunicaii 4291 - construcii hidrotehnice 4299 - Lucrri de construcie a altor proiecte inginereti n.c.a. 4311 - Lucrri de demolare a construciilor 4312 - Lucrri de pregtire a terenului 4313 - Lucrri de foraj i sondaj pentru construcii 4321 - Lucrri de instalaii electrice 4322 - Lucrri de instalaii sanitare, de înclzire i de aer condiionat 4329 - Alte lucrri de instalaii pentru construcii 4331 - Lucrri de ipsosrie 4332 - Lucrri de tâmplrie i dulgherie 4333 - Lucrri de pardosire i placare a pereilor 4334 - Lucrri de vopsitorie, zugrveli i montri de geamuri 4339 - Alte lucrri de finisare 4391 - Lucrri de învelitori, arpante i terase la construcii 4399 Alte lucrri speciale de construcii n.c.a. 4673 - Comer cu ridicata al materialului lemnos i a materialelor de construcie i echipamentelor sanitare 4674 - Comer cu ridicata al echipamentelor i furniturilor de fierrie pentru instalaii sanitare i de înclzire 5210 - Depozitri 7112 - Activiti de inginerie i consultan tehnic legate de acestea 7490 Alte activiti profesionale, tiinifice i tehnice n.c.a. Încheiat la Timioara azi, 14 MAR 2008, în 4 (patru) exemplare. (78/563047) Societatea Comercial AQUASEB - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timi notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale AQUASEB SRL, cu sediul în Judeul Timi, Municipiul Timioara, Str. Ion Mincu Nr. 5 Bl. 96 Sc. B Ap. 2, înregistrat sub nr. J35/529/2006, cod unic de înregistrare 18403154, care a fost înregistrat sub nr. 12467 din 07.04.2008. (79/563048) Societatea Comercial EURO DISCOUNT - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTELE CONSTITUTIVE ALE S.C. EURO DISCOUNT S.R.L. Subsemnaii: COTOS AUREL, cetean român, nscut la 11.06.1953 în comuna Brodina, jud. Suceava, domiciliat în sat. Birda nr. 112 com. Gataia, jud Timi posesor CI seria TM nr. 168372 eliberat de poliia ora Deta la data de 17.11.2000, CNP 1530611350316 asociat unic al S.C. EURO DISCOUNT S.R.L., cu sediul în com. Gataia str. Republicii nr. 102 jud. Timi, J/35/1450/2004, CUI R16420574/2004 în calitate de cedent i SCRUM LIVIU-GRATIAN, cetean român, nscut la data de 11.02.1971 în Timioara, jud. Timi, domiciliat în Timioara, str. Salcâmilor nr. 52, et. 2, ap. 12, Jud MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 25 Timi,posesor CI seria TM nr. 186172 eliberat de poliia Timioara la data de 01.03.2001 CNP 1710211354737 în calitate de cesionar am hotrât urmtoarele: Art.1 Subsemnatul COTOS AUREL, în calitate de cedent, cedez prile sociale ce le dein în societate, în numr de 20 a câte 10RON fiecare, având valoarea total de 200RON ctre domnul SCRUM LIVIU-GRATIAN. Cedarea prilor sociale s-a fcut la valoarea lor nominal, achitându-se în întregime cedentului contravaloarea acestora conform contractului de cesiune încheiat între pri. Art.2 Urmare a cesiunii prilor sociale, asociatul unic COTOS AUREL se retrage din societate i pierde calitatea de asociat unic.De asemenea COTOS AUREL se revoc i din calitatea de administrator al societii, iar domnul SCRUM LIVIU-GRATIAN dobândete calitatea de asociat unic i este numit administrator pe o perioada nelimitat în S.C. EURO DISCOUNT S.R.L. Art.3 Închiderea punctului de lucru din Deta str. Mihai Eminescu nr. 12 jud. Timi. Art.4 Capitalul social rmâne 200RON, constituit în totalitate din numerar, vrsat pe seama i la dispoziia societii, fiind împrit în 20 pri sociale, egale i indivizibile, având flecare valoarea de 10RON i aparine în întregime noului asociat unic SCRUM LIVIU-GRATIAN. Tot ca urmare a cesiunii, domnul SCRUM LIVIUGRATIAN preia i toate datoriile pe care S.C. EURO DISCOUNT S.R.L. le-a acumulat pân la data întocmirii prezentului act. Restul prevederilor actelor constitutive ale societii rmân neschimbate. Prezentul act face parte integrant din actele constitutive ale societii i s-a întocmit pe baza dispoziiilor legale, având efecte juridice asupra asociailor i asupra terilor. Prezentul act adiional a fost redactat în 6 exemplare, în Timioara azi, 28.03.2008. (80/563049) Societatea Comercial BULINA TIGHEL - S.R.L. ACT ADIIONAL NR. 1/04.04.2008 Încheiat pentru modificarea actelor constitutive ale S.C. BULINA TIGHEL SRL cu ocazia Adunrii Generale a asociailor: NEGRU VALENTINA i NEGRU DANCRISTIAN, care au hotrât urmtoarele: Art.1. Majorarea capitalului social al societii de la 200 lei la 2000 lei, cu suma de 1800 lei, prin aportul în numerar al asociailor Negru Valentina i Negru Dan Cristian,astfel: - Negru Valentina particip la majorare cu suma de 900 lei - Negru Dan-Cristian particip la majorare cu suma de 900 lei. Art.2. Majorarea unei pri sociale de la valoarea de 10 lei la valoarea de 100 lei. Art.3. Capitalul social dup majorare este de 2000 lei, împrit în 20 pri sociale a 100 lei fiecare, egale i indivizibile, aportul asociailor fiind urmtorul: - Negru Valentina deine 10 pri sociale în valoare total de 1000 lei - Negru Dan- Cristian deine 10 pri sociale în valoare total de 1000 lei Prezentul act adiional completeaz statutul societii i s-a încheiat în 4 exemplare. (82/563051) Societatea Comercial BULINA TIGHEL - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timi notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale BULINA TIGHEL SRL, cu sediul în Judeul Timi, Municipiul Timioara, Str. Alunis Nr. 32/a, înregistrat sub nr. J35/720/1996, cod unic de înregistrare 8487662, care a fost înregistrat sub nr. 12600 din 07.04.2008. (83/563052) Societatea Comercial EURO DISCOUNT - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Timi notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale EURO DISCOUNT SRL, cu sediul în Judeul Timi, Ora Gtaia, Str. Republicii Nr. 102, înregistrat sub nr. J35/1450/2004, cod unic de înregistrare 16420574, care a fost înregistrat sub nr. 12494 din 07.04.2008. (81/563050) Societatea Comercial ARGONAUT - S.R.L. ACT ADIIONAL NR. 1 DIN DATA DE 01-04-2008 Subsemnaii: 1. ALBU IOAN, domiciliat în Constana, str. Pescarilor nr. 18, bl. MZ9, sc. A, et. 7, ap. 31, identificat prin C.I. seria KT nr. 315888, eliberat de Poliia Constana /2002, C.N.P. 1810717132802 i: 26 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 2. ALBU LILIANA, domiciliat în Constanta, os. Mangaliei nr. 114B, posesoare a B.I. seria KT nr. 632316, eliberat de SPCLEP Constana în data de 23-04-2007, C.N.P. 2830715132831, în calitate de ASOCIAI ai societii SC"ARGONAUT" S.R.L., cu sediul social în Constana, strada B.P.HASDEU nr. 101, judeul Constana, înregistrat la Registrul Comerului Constana sub numrul J/13/1707/1991, C.U.I. R 3250893, am hotrât urmtoarele: I. Se cesioneaz prile sociale deinute de ctre asociatul ALBU LILIANA la societatea SC"ARGONAUT" SRL, cu sediul în Constanta str. B.P.Hasdeu nr. 101, Jud. Constana în numr de 250 pri sociale cu o valoare total de 2500,00 RON,(10 lei RON / aciune) ctre ALBU IOAN , domiciliat în Constana, str. Pescarilor nr. 18 ,bl. MZ9,sc.A,et. 7,ap.31, identificat prin C.I. seria KT nr. 315888, eliberat de Poliia Constana /2002, C.N.P. 1810717132802, ce va deveni asociat unic. II. Se deschide punct de lucru în localitatea Pietreni, comuna Deleni, Jud. Constana, conform contractului din data de 01-04-2008, proprietatea S.C. NOSTALGIC S.R.L în baza Contractului de vânzare cumprare autentificat sub nr. 2036 din 16-septembrie-2004 "FERMA SECIA CÂMP". III. SC"ARGONAUT"S.R.L va desfura activitatea principal coninut în statutului acestuia -0111Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), a plantelor leguminoase i a plantelor productoare de semine oleaginoase. IV. Se împuternicete spre a efectua înregistrarea prezentului înscris la O.R.C. Constana Domnul Avocat Belecciu Gilmar ce se identific cu C.I. seria KT, nr. 242412, eliberat de Poliia Constana. Redactat în 5 exemplare originale. Prezentul înscris este încheiat sub semntur privat azi, în data de 01-04-2008. (84/565889) Societatea Comercial AGNET GROUP COMPANY INTERNATIONAL - S.R.L. ACT ADIIONAL NR. 1/02 APRILIE 2008 LA ACTUL CONSTITUTIV AL SC AGNET GRUP S.R.L. Asociaii GROAP EUGEN, c.n.p: 1591223040063, nscut la data de 23 decembrie 1959 în Municipiul Bacu, judeul Bacu, cu domiciliul în Ora Comneti, str. Pieii, bl. 3, sc. A, et. 1, ap. 4, judeul Bacu, de cetenie român SNDULEAN DOREL CEZAR, cnp: 1570724040091, nscut la data de 24 iulie 1957 în Ora Flticeni, judeul Suceava, cu domiciliul în Bacu, Str. Alecu Russo, nr. 15, sc.F, ap. 4, judeul Bacu, de cetenie român, în calitate de asociai ai SC AGNET GRUP S.R.L, cu sediul în Ora Tg. Nem, str. Cuza Vod, Bl. E1, sc.A, et.1, ap. 8, judeul Neam, CUI: 17840800, nr.ordine ORC J27/1167/2005, am hotrât modificarea actului constitutiv astfel: Art. 1. Intr în societate i administrare cu puteri depline i mandat nelimitat dl. BALICA GHEORGHE, cnp: 1790118044366, nscut la data de 18 ianuarie 1979 în Ora Comneti, judeul Bacu, domiciliat în Ora Drmneti, sat Plopu, nr. 380, judeul Bacu, de cetenie român. Art. 2. Se retrage din societate i din administrare dl. GROAP EUGEN care cesioneaz la valoarea nominal 10 pri sociale a câte 10 RON fiecare în sum total de 100 RON în favoarea asociatului cooptat BALICA GHEORGHE. Art. 3. Se retrage din societate i din administrare dl. SNDULEAN DOREL CEZAR care cesioneaz la valoarea nominal 10 pri sociale a câte 10 RON fiecare în sum total de 100 RON în favoarea asociatului cooptat BALICA GHEORGHE. Art. 4. În urma modificrilor survenite în societate, dl. BALICA GHEORGHE devine asociat unic deinând întreg capitalul social de 200 RON. Art. 5. Se modific denumirea societii astfel: S.C AGNET GROUP COMPANY INTERNAIONAL SRL Art. 6. Se modific sediul social al societii astfel: Oraul Drmneti, sat Plopu, nr. 380 A, judeul Bacu Art. 7. Se închide punctul de lucru de la urmtoarea adres: Bacu, str. Cornia Bistria, nr. 11, bl. 11-subsol, ap. garaj 2, judeul Bacu. Art. 8. Se recodific obiectul principal de activitate: 4690 Comer cu ridicata nespecializat Art. 9. Se recodific obiectul secundar de activitate conform CAEN rev.2 aa cum rezult din art. 3 din actul constitutiv actualizat. Societatea Comercial ARGONAUT - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Constana notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale ARGONAUT SRL, cu sediul în MUNICIPIUL CONSTANA, jude Constana, Str. B.P. HASDEU, nr.101, înregistrat sub nr. J13/1707/1991, cod unic de înregistrare 3250893, care a fost înregistrat sub nr.31243 din 09.04.2008. (85/565890) MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 27 Actul constitutiv actualizat se va depune la Registrul Comerului. Redactat în 4 (patru) exemplare. (86/566512) Societatea Comercial AGNET GROUP COMPANY INTERNATIONAL - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale AGNET GROUP COMPANY INTERNATIONAL SRL, cu sediul în ORA TÂRGU NEAM, jude Neam, Str. CUZA VOD, bloc E1, scara A, etaj 1, ap.8, înregistrat sub nr. J27/1167/2005, cod unic de înregistrare 17840800, care a fost înregistrat sub nr. 12053 din 07.04.2008. (87/566513) Societatea Comercial ROMANA PROD - S.R.L. ACT ADIIONAL NR.4 LA ACTUL CONSTITUTIV AL SC ROMANA PROD SRL, CU SEDIUL ÎN ROMAN, STRADA ENERGIEI NR.6, JUDEUL NEAM ÎNMATRICULAT LA REGISTRUL COMERULUI SUB NR. J27/315/2000 În baza hotrârii asociatului unic SC AGRANA ROMANIA SA din data de 14.03.2008, s-a decis întocmirea prezentului Act adiional, dup cum urmeaz: 1) Se revoc din funcia de administratori ai societii urmtoarele persoane: Herwig Schwihla, Silvia Scherleitner, Dieter Nefischer, Iulian Frunza, Tomescu Miruna Claudia, Rzvan Mocanu. 2) Se numesc în funcia de noi administratori ai societii urmtoarele persoane: Madalina Andreea Lega, Gabriela Iulia Petrea, Iulian Antoniu, Gabriela Elena Grigoras, Emilian Dobrescu Administratorii societii sunt: JOHANN NIKOLAUS PATOCKA, cetean austriac, domiciliat în Grosswarasdorf, Austria, identificat cu paaport nr. L 0336289 4, eliberat de Bezirkshauptmannschaft Oberpullendorf, la data de 23.08.2004, nscut la data de 06.12.1958; LEGA MADALINA-ANDREEA, cetean român, domiciliat în Bucureti, Aleea Compozitorilor nr.6, bl.E20, scara A, ap.39, sector 6, identificat cu CI seria DP nr. 054830, CNP 2761029463028, eliberat de Secia 22 Poliie, la data de 31.01.2001, nscut la data de 29.10.1976, IULIA-GABRIELA PETREA, cetean român, domiciliat în Municipiul Roman, strada Cornului nr.3, judeul Neam, identificat cu CI seria NT nr. 243430, CNP 2600605272634, eliberat de Muncipiul Roman, la data de 22.07.2004, nscut la data de 05.06.1960, IULIAN ANTONIU, cetean român, nscut la data de 06.01.1968, în localitatea Roman, domiciliat în Roman, Str. tefan cel Mare, bl. 13, sc.A, et.2, ap.8, judeul Neam, identificat cu C.I. seria NT, nr. 103221, eliberat de Poliia mun. Roman, la data de 01.02.2002, CNP 1680106272659; GABRIELA ELENA GRIGORA, cetean român, nscuta la data de 09.09.1959, în oraul Buhusi, judeul Bacu, domiciliat în Buhusi, strada Orbic nr.7, judeul Bacu, identificat cu CI seria XC nr.504549, eliberat de SPCLEP la data de 09.01.2007, CNP 2590909270592. EMILIAN DOBRESCU, cetean român, nscut la data de 17.01.1963, în Bucureti, domiciliat în Bucureti, Strada Reia nr.16, bl.D17, sc.D, ap.32, sector 4, identificat cu CI seria RT nr.403478, eliberat de SPCEP S4 biroul nr.3 la data de 29.03.2006, CNP 1630117400052. 3) Se modific Actul Constitutiv al societii dup cum urmeaz: Articolul 14 intitulat ,,Administratorii", punctul I Numirea administratorilor, alineatul 1 va avea un nou cuprins astfel: ,,Societatea este administrat de ctre 6 administratori, români sau strini, numii prin hotrârea Asociatului unic." 4) Se desfiineaz i se radiaz din Registrul Comerului depozitul societii situat la urmtoarea adres: Bucureti, sector 1, os. Bucureti - Ploieti, Km 19. 5) Se modific datele de identificare ale asociatului unic având în vedere mutarea sediului acestuia din Buzu în Bucureti dup cum urmeaz: Agrana România SA, societate pe aciuni administrat în sistem dualist, cu sediul în Bucureti, oseaua Straulesti nr. 178-180, sector 1, înmatriculat la Registrul Comerului de pe lâng Tribunalul Bucureti sub nr. J40/4411/2008, CUI 2083754. 6) Se aprob recodificarea obiectului de activitate al societii conform Ordinului Institutului Naional de Statistic nr.337/20.04.2007. Dispoziiile Actului Constitutiv, articolul 5 referitor la obiectul de activitate al societii se modific dup cum urmeaz: Domeniul principal de activitate Grupa CAEN: 108 - Fabricarea altor produse alimentare Activitate principal Clasa CAEN: 1082 - Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei i a produselor zaharoase 28 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 Activiti secundare Clasa CAEN: 1071 - Fabricarea pâinii; fabricarea prjiturilor i a produselor proaspete de patiserie; Clasa CAEN: 1085 Fabricarea de mâncruri preparate; Clasa CAEN: 1089 Fabricarea altor produse alimentare n.c.a; Clasa CAEN: 1072 - Fabricarea biscuiilor i picoturilor; fabricarea prjiturilor i a produselor conservate de patiserie; Clasa CAEN: 1086 - Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate i alimentelor dietetice; Clasa CAEN: 3832 - Recuperarea materialelor reciclabile sortate; Clasa CAEN: 4617 - Intermedieri în comerul cu produse alimentare, buturi i tutun; Clasa CAEN: 4618 - Intermedieri în comerul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific n.c.a; Clasa CAEN: 4619 - Intermedieri în comerul cu produse diverse; Clasa CAEN: 4636 - Comer cu ridicata al zahrului, ciocolatei i produselor zaharoase; Clasa CAEN: 4637 - Comer cu ridicata cu cafea, ceai, cacao i condimente; Clasa CAEN: 4639 - Comer cu ridicata nespecializat de produse alimentare, buturi i tutun Clasa CAEN: 4677 - Comer cu ridicata al deeurilor i resturilor; Clasa CAEN: 4711 - Comer cu amnuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominant de produse alimentare, buturi i tutun; Clasa CAEN: 4724 - Comer cu amnuntul al pâinii, produselor de patiserie i produselor zaharoase în magazine specializate; Clasa CAEN: 5629 - Alte servicii de alimentaie n.c.a; Clasa CAEN: 4941 - Transporturi rutiere de mrfuri; Clasa CAEN: 4942 - Servicii de mutare; Clasa CAEN: 5224 - Manipulri Clasa CAEN: 5210 - Depozitri Clasa CAEN: 6832 - Administrarea imobilelor pe baza de comision sau contract; Clasa CAEN: 8110 - Activiti de servicii suport combinate; Clasa CAEN: 7711 - Activiti de închiriere i leasing cu autoturisme i autovehicule rutiere Clasa CAEN: 8292 - Activiti de ambalare; Clasa CAEN: 0240 - Activiti de servicii anexe silviculturii; Clasa CAEN: 7021 - Activiti de consultan în domeniul relaiilor publice i al comunicrii; Clasa CAEN: 7022 - Activiti de consultan pentru afaceri i management; Clasa CAEN 7490 - Alte activiti profesionale, tiinifice i tehnice n.c.a; Clasa CAEN 8560 - Activiti de servicii suport pentru învmânt." Prezentul Act Adiional face parte integrant din Actul Constitutiv al societii, toate celelalte dispoziii rmânând neschimbate. Redactat, dactilografiat i semnat în 4 exemplare originale astzi, data încheierii de data cert. (88/566514) Societatea Comercial ROMANA PROD - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale ROMANA PROD SRL, cu sediul în MUNICIPIUL ROMAN, jude Neam, Str. ENERGIEI, nr.6, înregistrat sub nr. J27/315/2000, cod unic de înregistrare 13332966, care a fost înregistrat sub nr. 12305 din 08.04.2008. (89/566515) Societatea Comercial IMPERIAL IMPEX - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SC IMPERIAL IMPEX SRL Subsemnatul CHIRIL MIHAI, asociat unic al SC IMPERIAL IMPEX SRL cu sediul în Duru, comuna Ceahlu, judeul Neam, înregistrat la Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam cu nr.J27/48/1994, CUI 5111212, am hotrât modificarea actului constitutiv al societii astfel: 1. Intrarea ca asociat unic i administrator a dl. POPESCU CORNEL, nscut la data de 11.03.1968 în Oneti, Bacu, domiciliat în Municipiul Oneti, str. Dr. Victor Babe nr.4, ap.407, judeul Bacu, CNP 1680311044431, de cetenie român. 2. Retragerea din societate i administrare a dl.Chiril Mihai, cu cesiunea aportului la capital de 64460 RON, respectiv 6446 pri sociale, noului asociat Popescu Cornel. Cesiunea capitalului s-a fcut la valoarea nominal a unei pri sociale de 10 RON. 3.Schimbarea sediului societii în Municipiul Roman str. Bogdan Drago bl. 1B, ap. 25, judeul Neam. 4. În baza prezentului act, a actului constitutiv i a actelor modificatoare ulterioare s-a hotrât reformularea i reactualizarea actului constitutiv conform modificrilor intervenite de la înregistrarea societii în Registrul Comerului i pân la data prezentului act. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 29 5. Se actualizeaz obiectul de activitate conform Ordinului nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificrii activitilor din Economia Naional - CAEN Rev.2 publicat în M.O. Partea I nr. 293 din 03.05.2007 conform art. 6 din actul constitutiv reformulat i actualizat: - Activitatea principal:: 4941 - Transporturi rutiere de mrfuri - Activitile secundare sunt cele prevzute în actul constitutiv actualizat nr. 9/02.04.2008. Prezentul act adiional se încheie sub semntur privat conform prevederilor art. 199 alin. (11) din Legea nr. 31/1990, aa cum a fost modificat i completat prin Legea nr. 161/2003 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 279/2003, fiind semnat de pri la data de 02.04.2008 i înregistrat în registrul de eviden al societii cu nr.8. (90/566516) Art.1. Se deschide un punct de lucru în Piatra Neam, Str. Viforului, nr. 14,Bl.D1, Jud. Neam, conform contractului de închiriere nr. 267 din 04-03-2008. Art. 2. Toate celelalte prevederi ale Actului Constitutiv rmân neschimbate. Redactat de pri sub semntura private în 4 (patru) exemplare astzi, 04-04-2008, sub numrul 5. (92/566518) Societatea Comercial CORAND CORFU - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL S.C. " CORAND CORFU " S.R.L. Subsemnatul CORFU ALEXANDRU, asociat unic al S.C. "CORAND CORFU" SRL, J27/1095/1991, am convenit s modific actele constitutive ale societii, dup cum urmeaz: 1. Se coopteaz în societate i administrare Dna CHIRIAC EUGENIA DOINITA, cetean român, nscut la data de 10.09.1969 în localitatea VIIOARA, com. ALEXANDRU CEL BUN, jud.NEAM, domiciliat în localitatea PIATRA NEAM, Bld DACIA, nr.6, bl. E1, et. 8, ap. 126, jud.NEAM, CNP 2690910270581. 2. Se retrage din societate i administrare Dnul CORFU ALEXANDRU IONUT, care cesioneaz aportul sau la capitalul social în valoare de 200 lei asociatului nou cooptat în societate, cesiunea prilor sociale fcându-se la la valoarea nominal de 10 lei fiecare Administrarea societii va fi fcut de Dna CHIRIAC EUGENIA DOINITA cu puteri decizionale depline. 3. Distribuia capitalului social i participarea la profit i pierderi va fi urmtoarea: Dna CHIRIAC EUGENIA DOINITA, 200 lei echivalentul a 20 pri sociale reprezentând 100% din valoarea capitalului social. (93/566519) Societatea Comercial IMPERIAL IMPEX - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale IMPERIAL IMPEX SRL, cu sediul în MUNICIPIUL ROMAN, jude Neam, Str. BOGDAN DRAGO, bloc 1B, ap.25, înregistrat sub nr. J27/48/1994, cod unic de înregistrare 5111212, care a fost înregistrat sub nr.12315 din 08.04.2008. (91/566517) Societatea Comercial CONCRETE DESIGN - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETATII COMERCIALE CONCRETE DESIGN S.R.L. Subsemnaii D-l NASTASE Dorin, cu domiciliul în Municipiul Bucureti. Sec. 2. Ale. Lunguieii n.r.6. Bl. D14, sc.7. et. 5, ap. 282 i MEGLEI Adrian, cu domiciliul în Muncipiul Piatra Neam, str. Petru Rares nr. 37, sc.B, ap.26, judeul Neam, asociai la SC CONCRETE DESIGN" S.R.L., cu sediul în Dumbrava Roie, str. Dumbravei nr. 24, judeul Neam, înregistrat la Oficiul Registrului Comerului Neam sub nr. J27/235/2008, C.U.I. RO23240320 am hotrât modificarea Actului Constitutiv, astfel: Societatea Comercial CORAND CORFU - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale CORAND CORFU SRL, cu sediul în SAT GÂRCINA, COMUNA GÂRCINA, jude Neam, înregistrat sub nr. J27/1095/1991, cod unic de înregistrare 2663140, care a fost înregistrat sub nr. 12505 din 09.04.2008. (94/566520) 30 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 Societatea Comercial MAFIDIS - S.R.L. ACT ADIIONAL LA STATUTUL SOCIETII COMERCIALE MAFIDIS SRL Subsemnatul TRIFAN MARIANA (fost JBANCA MARIANA) asociat unic la societatea comercial MAFIDIS SRL, cu sediul în sat Topolia, comuna Grumzeti, judeul Neam, înmatriculat la Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam, sub nr.J27/783/2004, CUI 16483963, am hotrât s modific Statutul societii, astfel: 1. Se închid punctele de lucru situate în comuna Crcoani, judeul Neam i sat Topolia, comuna Grumzeti, judeul Neam. 2. Se suspend activitatea societii pe o perioad de 3 (trei) ani, adic de la data de 09. 04. 2008 pân la data de 08.04.2011. 3. Celelalte prevederi ale actului constitutiv rmân neschimbate. Prezentul înscris a fost redactat în 5 exemplare originale, din care 4 exemplare pentru pri i un exemplar pentru compartimentul de asisten din cadrul Oficiului Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Neam. (95/566521) Societatea Comercial ANCOMIF PRINT - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SC ANCOMIF PRINT S.R.L. ÎNREG. LA REG. COM. BACU SUB NR. J04/823/1993, CUI RO 4158280 COMANETI, STR. DUMBRAVEI NR.2, JUDEUL BACU Subsemnaii: OTTO COSTEL - cetean român, fiul lui Constantin i Sinica, nscut în Sat Asau, Comuna Asau, judelui Bacu la data de 03.06.1957, domiciliat în oraul Comneti, Str. Aleea Parcului, bl.D1, et.1, ap.6, judeul Bacu, posesor al CI - XC 386032/23.12.2004/Poliia Oraului Comneti, CNP 1570603043778, asociat deintor a 50% din valoarea capitalului social i OTTO MARIA - cetean român, fiica lui Mircia i Valeria, nascut în Comuna Asau, judeul Bacu la data de 16.10.1956, domiciliat în oraul Comneti, Str. Aleea Parcului, bl.D1, et. 1, ap.6, judeul Bacu, posesor al CI - XC 212469/11.10.2002/Poliia Oraului Comneti, CNP 2561016043766, asociat deintor a 50% din valoarea capitalului social, în unanimitate prin prezentul act adiional, HOTRÂM 1. Declararea la ORC de pe lâng Tribunalul Bacu a obiectului de activitate actualizat în conformitate cu noua clasificare CAEN Rev.2, dup cum urmeaz: Domeniul principal de activitate const în: 329 Alte activiti industriale Obiectul principal de activitate: 3299 Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a. Obiectul secundar de activitate este prevzut în art.8 din actul constitutiv actualizat. 2. Extinderea obiectului de activitate cu urmtoarele coduri CAEN: 1721, 1722, 2013, 2030, 2059, 2611, 2612, 2822, 2824, 2825, 3513, 3514, 4110, 4312, 4313, 4612, 4622, 7021, 7022, 8121, 8122, 8129, 8130, 8211, 2790, 2895, 3314, 7112, 7120, 7219, 8211. 3. Radierea punctului de lucru de la urmtoarea adres: Comneti, Str. Dumbravei (Incinta EM Comneti) nr.2, judeul Bacu. Tehnoredactat în 4(patru) exemplare în limba român de ctre avocat Otto Anca-Raluca, în baza împuternicirii avocaiale anexate, azi 31.03.2008 care certific totodat i identitatea prilor. Prilor li s-au eliberat 3(trei) exemplare originale din prezentul act. (97/567100) Societatea Comercial CRISTIANE - MOB - S.R.L. BACAU ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL S.C. CRISTIANE - MOB SRL BACU CIUCHE Ghi. CRISTINEL - DUMITRU, cetean român, domiciliat în Mun. Bacu, Calea Moldovei, nr. 226, jude Bacu, nscut la 22.10.1982 în Mun. Bacu, jud. Bacu, fiul lui Ghiorghe i Leonita, posesor al CI seria XC nr. 497996, eliberat de SPCLEP Bacu la 15.11.2006, CNP 1821022046197, asociat unic la S.C. CRISTIANE - MOB SRL Bacu, cu sediul în Mun. Bacu, Calea Moldovei, nr. 226, Jud. Bacu, nr. înreg. în Reg. Com. J/04/1201/2007, C.U.I. RO 22082460, capital social 200 lei, în baza actului constitutiv i a L. 31/1990 republicat, am hotrât: Art. 1. Se deschide un punct de lucru în Calea Republicii, nr. 13, Mun. Bacu, Jud. Bacu. Art. 2. Se radiaz punctul de lucru al societii din str. Mreti, nr. 116, Mun. Bacu, Jud. Bacu. Prezentul act adiional conine 2 (dou) puncte pe 1 (una) pagin i s-a încheiat în 5 (cinci) exemplare, azi, 03.04.2008, data semnrii lui. (96/567098) MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 31 Societatea Comercial ANCOMIF-PRINT - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Bacu notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale ANCOMIFPRINT SRL, cu sediul în Judeul Bacu, Ora Comneti, Str. Dumbravei Nr. 2, înregistrat sub nr. J04/823/1993, cod unic de înregistrare 4158250, care a fost înregistrat sub nr. 8121 din 03.04.2008. (98/567101) Art.5. Se modific obiectul principal în: 4619 Intermedieri în comerul cu produse diverse. (99/567102) Societatea Comercial ECOSILVA PROD COM SERV - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Bacu notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale ECOSILVA PROD COM SERV SRL, cu sediul în Judeul Bacu, Municipiul Bacu, Str. Constructorului Nr. 9 Bl. 9 Sc. C Et. P Ap. 1, înregistrat sub nr. J04/876/2003, cod unic de înregistrare 15624100, care a fost înregistrat sub nr. 8123 din 04.04.2008. (100/567103) Societatea Comercial ECOSILVA PROD COM SERV - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL SC ECOSILVA PROD COM SERV SRL MOGNOL GIANFRANCO, de cetenie italian, nscut la data de 20.08.1951 în Vitorio Veneto, Italia, domiciliat în Italia, Str.Via Degli Alpini, Nr. 18, Cappella Maggiore, Italia, posesor al permis de edere, numrul ROU 0078939, eliberat de Pol.Bacu la data de 18.05.2006, cu domiciliul ales la adresa: Bacu, Str. Iosif Cocea, Nr.11, Bloc 11, Scara A, Parter, Ap.2, Jud. Bacu, cod numeric personal 7510820040010, în calitate de asociat unic la SC ECOSILVA PROD COM SERV SRL cu sediul în Bacu, Str. Iosif Cocea, Nr.11, Bloc 11, Scara A, Ap.2, Jud. Bacu, înmatriculat în registrul comerului cu nr. J04/876/2003, cu un capital social de 200 lei, am hotrât: Art. 1. Se coopteaz ca asociat Domnul MOGNOL MICHELE, de cetenie italian, nscut la data de 10.11.1973 în Vitorio Veneto, Italia, domiciliat în Italia, Str.Via Degli Alpini, Nr.18, Cappella Maggiore, Italia, posesor al CI, numrul AN 4641013, eliberat de Autoritile din Cappella Maggiore la data de 26.07.2006, cu domiciliu ales la adresa: Bacu, Str. Constructorului, Nr.9, Bloc 9, Scara C, Parter, Ap.1, Jud. Bacu. Art. 2. Domnul MOGNOL GIANFRANCO cesioneaz 10 pri sociale în valoare total de 100 lei asociatului cooptat - MOGNOL MICHELE. Art.3. Participarea la capital social, beneficii i pierderi va fi urmtoarea: MOGNOL GIANFRANCO -100 lei, nr. pri sociale 10, cota de participare la capital, beneficii i pierderi: 50 % MOGNOL MICHELE -100 lei, nr. pri sociale 10, cota de participare la capital, beneficii i pierderi: 50 %. Art.4. Se schimb sediul social la adresa: Bacu, Str. Constructorului, Nr.9, Bloc 9, Scara C, Parter, Ap.1, Jud. Bacu. Societatea Comercial CONTA SERV - S.R.L. ACT ADIIONAL LA ACTUL CONSTITUTIV AL S.C. CONTA SERV SRL DUMITRESCU ELENA, de cetenie român, nscut la 18.10.1967 în com. Petresti, jud. Bacu, domiciliat în Bacu, str. Neagoe Vod, nr. 21, sc. A, ap. 13, jud. Bacu, posesoare a CI, seria XC nr. 493306, elib. de SPCLEP Bacu, la 05.10.2006, cnp 2671018040226 COVRIG LILIANA, de cetenie român, nscut la 30.03.1965 în loc. Suceava, jud. Suceava, domiciliat în Bacu, str. Decebal, nr. 2, sc. A, ap. 6, jud. Bacu, posesoare a CI, seria XC nr. 160566, elib. de Pol. Bacu, la data de 05.02.2002, cnp 2650330335013, în calitate de asociai ai CONTA SERV SRL, cu sediul în Bacu, str. Neadgoe Vod, nr. 21, sc. A, ap. 13, jud. Bacu, înmatriculat la ORC cu nr. J04/130/2000, capital social de 200 lei, am hotrât: Art. 1. Se coopteaz în societate ca asociat i administrator POPESCU EMILIA, cetean român, nscut la 19.05.1968 în loc. Târgu Ocna, jud. Bacu, domiciliat Bacu, str. tefan cel Mare, nr. 21, sc. B, ap. 20, jud. Bacu, posesorare a CI seria XC nr. 326785 elib. de Pol. Bacu la data de 26.03.2004, cnp 2680519047331, care declar pe propria rspundere cunoscând dispoziiile art. 292 Cod Penal pentru fals în declaraii c îndeplinete condiiile legale prevzute de legislaia în vigoare, pentru deinerea i exercitarea calitii de asociat i administrator la S.C. CONTA SERV S.R.L. 32 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 5672/10.X.2008 Art 2. Se majoreaz capitalul social prin aport în numerar de la 200 lei la 210 lei, divizat în 21 pari sociale în valoare de 10 lei fiecare. Art. 3. Asociaii DUMITRESCU ELENA i COVRIG LILIANA cesioneaz noului asociat câte 3 pri sociale fiecare în valoare total de 30 lei. Art. 4. În urma majorrii capitalului i a cesiunii participarea asociailor la capital, profit i pierderi va fi: DUMITRESCU ELENA - 70 lei divizat în 7 pri sociale, în valoare de 10 lei fiecare, participare la capital, profit i pierderi 33,34%; COVRIG LILIANA -70 lei divizat în 7 pri sociale, în valoare de 10 lei fiecare, participare la capital, profit i pierderi 33,33%. POPESCU EMILIA -70 lei divizat în 7 pri sociale, în valoare de 10 lei fiecare, participare la capital, profit i pierderi 33,33%. Art. 5. Se schimb sediul social în Bacu, str. Ionita Sandu Sturza, nr. 28, sc. B, ap. 1, jud. Bacu. Art. 6. Se actualizeaz obiectul de activitate în conformitate cu Ordinul I.N.S. nr. 337/2007- CAEN revizia 2, se indic obiectul principal de activitate 6920 Activiti de contabilitate i audit financiar consultan în domeniul fiscal i se completeaz cu 6420-Activiti ale holdingurilor; 7320-Activiti de studiere a pieei i de sondare a opiniei publice. Se împuternicete Rusu Adriana, cetean român, nscut la data de 29.06.1958 în loc. Cîmpulung, jud. Arge, domiciliat în Bacu, str. Energiei, nr. 33, sc. A, et. 1, ap. 8, jud. Bacu, posesoare a CI seria XC numr 556021 eliberat de SPCLEP Bacu la data de 18.09.2007, c.n.p. 2580629040016 s semneze i s îndeplineasc toate formalitile necesare înregistrrii prezentului act. (101/567104) Societatea Comercial CONTA SERV - S.R.L. NOTIFICARE Oficiul Registrului Comerului de pe lâng Tribunalul Bacu notific, în conformitate cu prevederile art. 204 alin (5) din Legea nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al societii comerciale CONTA SERV SRL, cu sediul în Judeul Bacu, Municipiul Bacu, Str. Ioni Sandu Sturza Nr. 28 Sc. B Ap. 1, înregistrat sub nr. J04/135/2000, cod unic de înregistrare 12826368, care a fost înregistrat sub nr. 8127 din 04.04.2008. (102/567105) EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI -- CAMERA DEPUTAILOR ,,Monitorul Oficial" R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, Bucureti; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercial Român -- S.A. -- Sucursala ,,Unirea" Bucureti i IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcia de Trezorerie i Contabilitate Public a Municipiului Bucureti (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul de vânzri i informare, Bucureti, os. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.411.58.33 i 021.410.47.30, fax 021.410.77.36 i 021.410.47.23 Tiparul: ,,Monitorul Oficial" R.A. Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 5672/10.X.2008 conine 32 de pagini. Preul: 0,96 lei &JUYDGY|306485| ISSN 12204889